ADR Sud Muntenia a organizat „Al treilea eveniment interregional și întâlnirea partenerilor proiectului SinCE-AFC”

0
38
SinCE-AFC

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, partener în cadrul proiectului SinCE-AFC, a organizat în perioada 5-6 octombrie 2020, online prin intermediul aplicației ZOOM, „Al treilea eveniment interregional și întâlnirea partenerilor proiectului”.

Proiectul SinCE-AFC vizează implicarea IMM-urilor din lanțul agroalimentar în economia circulară prin promovarea mecanismelor orizontale de management și financiare corespunzătoare.

În prima zi evenimentului, ADR Sud Muntenia, în calitate de organizator, a prezentat inițiativele, strategiile la nivel regional și național precum și bunele practici identificate în regiunea de dezvoltare Sud – Muntenia privind economia circulară în sectorul agro-alimentar. Alături de reprezentanții ADRSM și partenerii din proiect au mai participat stakeholderi dintre care menționăm pe cei care au susținut prezentări în cadrul evenimentului:

  • Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie (ICECHIM București), Filiala Călărași: Instrumente care susțin circularitatea în agricultură și industria alimentară;
  • Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Mașini și Instalații destinate Agriculturii și Industriei Alimentare (INMA București): Inițiative și strategii privind economia circulară;
  • Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie (ICECHIM București): Proiectul SECVENT, o abordare pentru eliminarea decalajului (eco) inovațional în bioeconomia circulară;
  • Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Inginerie Electrică (ICPE-CA București): Cercetare aplicată pentru conversia deșeurilor agroalimentare în biogaz și subproduse: rezultate și bariere în calea implementării proiectului, în care a fost descrisă o nouă abordare în tratarea deșeurilor agroalimentare și impactul deșeurilor agroalimentare asupra mediului;
  • Ateliere Fără Frontiere (AFF): Parteneriat pentru economia circulară a deșeurilor alimentare și solidaritate – Proiect pilot România.

Evenimentul a continuat cu o serie de prezentări de bune practici identificate în toate regiunile europene în care este implementat proiectul și vizite de studiu virtuale referitoare la economia circulară în sectorul agroalimentar în regiunea Sud Muntenia. La finalul primei zile a întâlnirii la care au participat 41 de invitați a avut loc o sesiune de întrebări și răspunsuri, demonstrând interesul ridicat pentru acest eveniment.

În cea de a doua zi a evenimentului, dedicată partenerilor proiectului, la care au participat 26 de invitați, au fost discutate aspecte care țin de buna derulare a proiectului: rezultatele primei etapei a procesului de consultare a stakeholderilor proiectului; analiza bunelor practici colectate în semestrul al doilea; aspecte legate activitățile de comunicare și diseminare; stadiul proiectului și activitățile planificate pentru perioada următoare în fiecare regiune.

În cazul în care aveți un exemplu de bună practică privind economia circulară din sectorul agroalimentar și doriți să o împărtășiți cu noi, puteți contacta Serviciul Dezvoltare din cadrul Direcției Dezvoltare și Comunicare a Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia la adresa de e-mail programe@adrmuntenia.ro.

Pentru a afla mai multe detalii despre proiectul SinCE-AFC vă rugăm să accesați următoarele link-uri: https://www.adrmuntenia.ro/proiectul-sinceafc/static/1235 sau https://www.interregeurope.eu/since-afc/.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 × five =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.