Roxana Pațurcă: „Am onoarea să mă aflu printre candidații PSD la alegerile din 26 mai

0
112

Roxana Paţurcă, senator şi preşedinte executiv al PSD Călăraşi:

„La fiecare cinci ani organizația centrală votează în CEx lista candidaților partidului pentru alegerile europarlamentare. A fi pe acea listă, indiferent de poziția ocupată, este o onoare pentru oricine. De aceea, sunt extrem de încântată ca, din postura de senator, să am onoarea să mă aflu printre candidații PSD la alegerile din 26 mai. Este o onoare, o recunoaștere a meritelor organizației județene a partidului și este o încununare a eforturilor pe care le depunem cu toții aici, la noi, la Călărași. Mai mult decât atât, regiunea pe care o reprezint a oferit nu mai puțin de trei nume pe lista candidaților social-democrați la europarlamentare. Astfel, lista este deschisă de doamna ministru Rovana Plumb, președintele Organizației de Femei a PSD – aceasta demonstrează încă o dată faptul că în Partidul Social Democrat accesul doamnelor în funcții de conducere și de responsabilitate este respectată. PSD se poate baza din plin pe Organizația de Femei și va avea mereu sprijinul nostru în orice campanie de alegeri!!”.

Articol de publicitate electorală, publicat la comanda Partidului Social Democrat - PSD
Executat de Partidul Social Democrat - PSD
CUI mandatar financiar coordonator: 41190008

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

nine − 4 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.