Fotbal / Liga a 2-a / Dunărea – Hermannstadt 0 – 0 / Derby înghețat!

0
1073

Dunărea și Hermannstadt au terminat la egalitate în derby-ul Ligii a 2-a, scor 0 – 0. Centralul partidei a influiențat meciul la un penalty acordat oaspeților, gratuit în prima parte a meciului însă Rusu a ratat lovitura. 

În ciuda frigului pătrunzător, stadionul „Ion Comșa„ s-a umplut astăzi la duelul dintre Dunărea și Sibiu, meci contând pentru etapa a 22-a din Liga a 2-a. Primele două clasate s-au luptat mai mult în scheme tactice la centru terenului și și-au eliminat șansele de a marca. În minutul 19 vine faza cea mai importantă a duelului. Centralul Cojocaru din Galați, a văzut un penalty în careul Dunării și l-a acordat foarte ușor. Meciul a fost transmis de Digi și s-a văzut foarte clar pe televizor la reluare că nu a fost vorbă de un penalty. Bogdan Rusu ratează intervenția și meciul a rămas 0 – 0.

Faza la care s-a dat penalty / Foto: Emil Petrus Vasilescu
Faza la care s-a dat penalty / Foto: Emil Petrus Vasilescu

În partea secundă, ambele formații se luptă mai mult la centrul terenului. Încurajați din tribune de peste 4000 de spectatori, călărășenii ajung cu greu la poarta lui Căbuz dar nici sibienii nu l-au deranjat pe Cezar Lungu. Meciul se termină nedecis și ambele formații se vor lupta cot la cot până la final pentru promovare. Acest rezultat ajută într-un fel Chindia Târgoviște, formație care se apropie de locul 2 în clasament după victoria cu 2-1 de la Timișoara. Etapa viitoare, Dunărea se deplasează la Balotești.

Florin Brișan: „Suporterii au fost la înălțime„

La primul meci oficial din acest an pentru Dunărea, stadionul „Ion Comșa„ a fost luat cu asalt de peste 4000 de spectatori, asta în ciuda frigului de afară. Președintele grupării călărășene, Florin Brișan le-a transmis suporterilor un mesaj de mulțumire pentru faptul că și-au încurajat echipa într-un asemenea duel. „Am fost surprins de o prezență așa de mare. Nu mă așteptam având în vedere că meciul a fost și televizat. Sunt adevărați suporteri. Merită tot respectul nostru. Am văzut că au avut și o coregrafie frumoasă. Împreună vrem să promovăm! Îi așteptăm alături de noi la fiecare meci. Ei sunt adevărații suporteri!„, a declarat pentru editia.ro, Florin Brișan. 

Politicienii în Tribuna Oficială

Duelul interesant dintre Dunărea și Sibiu a umplut și tribuna oficială a stadionului din Călărași. Senatoarea Roxana Pațurcă s-a aflat pentru prima dată la un meci de fotbal. „În ciuda frigului pătrunzător, am fost astăzi după amiază alături de echipa noastră, a călărășenilor, Dunărea, în duelul susținut împotriva sibienilor de la FC Hermannstadt. O remiză oarecum echitabilă care ne menține pe primul loc în clasamentul ligii a II-a. Îi felicit pe jucători, pe antrenorul Dan Alexa și întreg staff-ul tehnic, precum și pe domnul președinte Florin Brișan, care au reușit împreuna să ducă Dunărea pe o poziție de neimaginat în urmă cu câteva luni. Mult succes în continuare și sper să fiu alături de ei și în viitoarele jocuri programate la Călărași. Succes în lupta pentru promovare. Ar fi o performanță excepțională!„, a spus Roxana Pațurcă.

La tribuna oficială s-au aflat pe lângă politicieni locali și sponsori ai echipei de pe malul Borcei. Oamenii de afaceri Hristache Geambazu, zis Ytu, patronul hotelului Hestia și Daniel Obadă, un alt sponsor al Dunării au văzut meciul live de pe stadion.

 

Președintele Consiliului Județean Vasile Iliuță, viceprimarii Dragoș Coman și Viorel Ivanciu au susținut echipa locală în ciuda frigului pătrunzător.

Suporterii: „Cu Dan Alexa spre promovare, Dunărea e cea mai tare„

Galeria echipei călărășene a pregătit un bann-er special pentru acest derby. Suporterii au afișat înaintea meciului un bann-er pe care scria: „Cu Dan Alexa spre promovare, Dunărea e cea mai tare„. Un alt slogan important pentru echipa lui Dan Alexa a fost următorul: Noi cântăm din pasiune, voi jucați pentru o minune!„.

Vezi o galerie foto de la acest meci pe pagina oficială de facebook a Dunării Călărași!

Declarație după meci: Dan Alexa

Au evoluat echipele: 

Dunărea Călărași: C. Lungu (cpt.) – Ţenea, Bg. Şandru, Bg. Manole (Drăghiceanu 42′), Tomozei – Dobrosavlevici – Missi Mezu (Val. Munteanu 64′), Cr. Puşcaş, P. Iacob, Doman – Val. Alexandru (Cip. Rus 75′).
Rezerve neutilizate: Gab. Popa – C. Cristea, Bg. Vasile, Spehar.
Antrenor: Dan Alexa.

FC Hermannstadt: Căbuz – Al. Coman, I. Stoica, R. Crişan, Mih. Stancu – Dâlbea (cpt.), Boboc – Tătar (Hergheligiu 89′), Curtean (Danci 90+2′), Bg. Rusu – Şt. Blănaru (P. Petrescu 79′).
Rezerve neutilizate: Niga – Pamfile, Ct. Pîrvulescu, S. Lupu.
Antrenor: Alexandru Pelici.

Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi); Asistenţi: Imre-Laszlo Bucşi (Sfântu Gheorghe) şi Stelian Slabu (Braşov).

Rezultate / etapa a 22-a:

Luceafărul Oradea – ASA Târgu Mureş        3-0

Foresta Suceava – Dacia Unirea Brăila          1-0

Ştiinţa Miroslava – FC Argeş 2-3

Pandurii Târgu Jiu – Metaloglobus Bucureşti            1-0

UTA Arad – Academica Clinceni      1-3

Olimpia Satu Mare – CS Mioveni      0-3

Sportul Snagov – Ripensia Timişoara 1-1

ASU Politehnica Timişoara – Chindia Târgovişte     1-2

CS Afumaţi – CS Baloteşti    4-1

Dunărea Călăraşi – AFC Hermannstadt        0-0

 

Etapa a 23-a / Sâmbătă, 3 Martie

CS Afumaţi – Sportul Snagov           11:00

CS Baloteşti – Dunărea Călăraşi        11:00

CS Mioveni – UTA Arad       11:00

Academica Clinceni – Pandurii Târgu Jiu      11:00

Metaloglobus Bucureşti – ASU Politehnica Timişoara         11:00

Chindia Târgovişte – Ştiinţa Miroslava          11:00

FC Argeş – Foresta Suceava  11:00

Dacia Unirea Brăila – Luceafărul Oradea      11:00

ASA Târgu Mureş – Ripensia Timişoara        11:00

AFC Hermannstadt – Olimpia Satu Mare     11:00

Clasament / Liga 2

1. Dunărea Călăraşi   50
2. AFC Hermannstadt   49
3. Chindia Târgovişte 45
4. CS Afumaţi 41
5. FC Academica Clinceni 38
6. FC Argeş 37
7. ASU Politehnica Timişoara 36
8. ASA Târgu Mureş 31
9. CS Mioveni 30
10. Sportul Snagov 27
11. Ripensia Timişoara 26
12. UTA Arad 25
13. Luceafărul Oradea 24
14. Metaloglobus Bucureşti 23
15. Foresta Suceava 23
16. Ştiinţa Miroslava 22
17. Pandurii Târgu Jiu 21
18. CS Baloteşti 20
19. Dacia Unirea Brăila 18
20. Olimpia Satu Mare -32

 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 × 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.