Călărășenii au câștigat la Timișoara cu 1-0 prin golul marcat de Bogdan Manole (30).
Tehnicianul Dunării, Dan Alexa a declarat la finalul partidei că echipa sa a făcut un joc slab dar a avut cele mai mari ocazii. Călărășenii au obținut a 7-a victorie consecutivă din campionat de când a venit Dan Alexa pe banca Dunării.
„Un joc dominat în mare parte de Poli. Am arătat foarte rău din punct de vedere fizic şi cred că a fost cel mai slab joc al nostru de când sunt eu antrenor la Dunărea. Nu pot să trec însă cu vederea faptul că am avut ocaziile cele mai mari, situaţii de unu la unu cu portarul, chiar dacă şi Ignea a replicat cu acea bară. Pe mine m-a surprins evoluţia portarului lui Poli (n.r. – Cosmin Dur-Bozoancă). Deşi nu a avut foarte mult de lucru, ce a avut de apărat a apărat şi am înţeles că e şi junior. Îl felicit pentru acest lucru! Pentru noi e o victorie importantă, ne-am rupt de locul 3, iar acesta e marele câştig. Dar repet, din punctul meu de vedere, am făcut un joc slab. Sunt şi anumite cauze, pe care eu le cunosc şi ţin doar de programul care a fost. Dar, aşa prost cum am jucat, am avut trei situaţii imense, iar dacă Vali Alexandru înscria la acea lovitură de cap, cu siguranţă aveam un joc mai uşor„, a spus Dan Alexa.
Au evoluat echipele:
ASU Poli: Dur-Bozoancă – Bilia (cpt.), Coadă (Motreanu 46′), Topic, Taub – Krausz, A. Ignea – C. Predescu, Poparadu (M. Staicu 46′), Sorescu – Bădăuţă (Crişanov 70′).
Rezerve neutilizate: Fişteag – I. Plămadă, Măd. Stancu, Ţugui.
Antrenor: Bogdan Andone.
Dunărea Călărași: C. Lungu (cpt.) – Ţenea, Bg. Manole, Bg. Şandru, Mardare (Tomozei 80′) – Drăghiceanu (Val. Munteanu 60′), Cr. Puşcaş, Sil. Pană, Kanda – Missi Mezu (Preoteasa 46′) – Val. Alexandru.
Rezerve neutilizate: Gab. Popa – Bg. Vasile, Danciu, C. Cristea.
Antrenor: Dan Alexa.
Rezultate, etapa a 10-a
ASA Târgu Mureş – Academica Clinceni 1-1
Sportul Snagov – UTA Arad 0-0
Pandurii Târgu Jiu – Olimpia Satu Mare 0-1
Ştiinţa Miroslava – CS Afumaţi 0-0
Foresta Suceava – CS Baloteşti 2-1
Luceafărul Oradea – AFC Hermannstadt 0-0
Ripensia Timişoara – CS Mioveni 0-1
Dacia Unirea Brăila – Metaloglobus Bucureşti 2-1
FC Argeş – Chindia Târgovişte 0-0
ASU Politehnica Timişoara – Dunărea Călăraşi 0-1
Etapa a 11-a: Sâmbătă, 7 Octombrie
Chindia Târgovişte – Sportul Snagov
Metaloglobus Bucureşti – FC Argeş
Academica Clinceni – Dacia Unirea Brăila
CS Mioveni – ASA Târgu Mureş
AFC Hermannstadt – Ripensia Timişoara
CS Baloteşti – Luceafărul Oradea
CS Afumaţi – Foresta Suceava
Dunărea Călăraşi – Ştiinţa Miroslava
Olimpia Satu Mare – ASU Politehnica Timişoara
UTA Arad – Pandurii Târgu Jiu
1. | AFC Hermannstadt | 25 | |
2. | Dunărea Călăraşi | 22 | |
3. | Chindia Târgovişte | 18 | |
4. | ASA Târgu Mureş | 18 | |
5. | FC Academica Clinceni | 18 | |
6. | Ripensia Timişoara | 17 | |
7. | CS Mioveni | 17 | |
8. | FC Argeş | 15 | |
9. | Sportul Snagov | 15 | |
10. | Dacia Unirea Brăila | 14 | |
11. | ASU Politehnica Timişoara | 13 | |
12. | Olimpia Satu Mare | 13 | |
13. | Pandurii Târgu Jiu | 12 | |
14. | CS Afumaţi | 12 | |
15. | Metaloglobus Bucureşti | 11 | |
16. | UTA Arad | 10 | |
17. | Ştiinţa Miroslava | 8 | |
18. | Foresta Suceava | 7 | |
19. | Luceafărul Oradea | 6 | |
20. | CS Baloteşti | 6 |