FOTO / Dunărea este pregătită pentru noul sezon!

0
278
Foto: Dunărea - Slobozia 4 - 1

Dunărea Călăraşi a desfăşurat în această dimineaţă, pe propriul stadion, al şaselea joc de verificare din această pauză competiţională. Echipa lui Adrian Iencsi a trecut cu 4-1 de Unirea Slobozia, grupare care în weekend câştigase cu 1-0 jocul cu Dacia Unirea Brăila.

Cu moralul ridicat după victoria obţinută sâmbătă la Brăila, Unirea a început bine amicalul cu Dunărea şi putea deschide scorul încă din minutul 10. Transferat în această vară de la Înainte Modelu, Vasile Bucă a reluat foarte bine cu capul din careu, mingea fiind scoasă de sub transversală de portarul Gabriel Popa! Însă jucătorii lui Iencsi au pus stăpânire pe joc şi au reuşit să puncteze de două ori până la pauză, potrivit site-ului oficial al Dunării. Cristian Puşcaş deschide scorul în minutul 40, reluând din apropiere o minge respinsă în prealabil de portarul Dumitrescu. Cinci minute mai târziu, Florian Ibrian a trimis cu capul într-o minge centrată din corner, făcând inutilă intervenţia tânărului goalkeeper ialomiţean.

În partea a doua, la circa 10 minute de la reluare, Iencsi introduce forţe proaspete în teren, schimbând practic echipa. Jocul a devenit mai dinamic, Dunărea marcând alte două goluri prin Andrei Puşcaşu (72 – şut puternic pe jos în dreapta lui Dumitrescu) şi Gelu Velici (78 – excelent şut trimis din marginea careului, balonul muşcând bara înainte de a se odihni în plasă!).

Unirea a marcat golul de onoare în minutul 76 după ce Bucă a fost faultat în careu, iar Adrian Răduca a transformat impecabil lovitura de pedeapsă.

„Încă nu suntem la potenţialul maxim. Într-un fel e şi firesc, pentru că au plecat şi au venit jucători. Nu-i aşa de uşor ca ei să se adapteze atât de repede. Stând cu ei zi de zi, am observat un progres evident, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Ca antrenor am o filozofie proprie despre joc şi ca s-o implementez e nevoie şi de răbdare. Sunt optimist pentru că am dispoziţie jucători valoroşi, cerebrali care înţeleg destul de repede ceea ce vreau să jucăm”, a spus antrenorul Dunării, Adrian Iencsi.

Dunărea Călăraşi – Unirea Slobozia 4-1 (2-0)
Cr. Puşcaş 40′, Ibrian 45′, A. Puşcaşu 72′, Velici 78′ / Ad. Răduca 76′ – pen.

Dunărea Călăraşi: G. Popa (R. Şerban 85′) – I. Ţenea (Dincă 54′), Şandru, Mardare (Sil. Matei 54′), Ibrian (Bg. Stancu 54′) – Danciu (N. Roşca 54′), Fl. Nicolae (Preoteasa 54′), Cr. Puşcaş (Sil. Pană 54′), M. Drăghiceanu (A. Puşcaşu 54′) – Kanda (Velici 54′), V. Alexandru (Al. Pop 54′)
Antrenor: Adrian Iencsi

Unirea Slobozia: Dr. Dumitrescu – Topor, Ad. Ghinea, R. Soare, M. Marin, I. Ene, V. Apostol, M. Drăguţ, Ad. Răduca, Gherasim, V. Bucă. Au mai evoluat: A. Popa – G. Teodorescu, M. Lemnaru, Al. Drezalin, A. Comşa, M. Adăscăliţei, C. Toma
Antrenor: Enache Costea

Pentru Dunărea nu au evoluat Cezar Lungu, care acuză probleme medicale, şi Gabriel Toma, aflat în cantonament cu naţionala U17. Echipa călărăşeană joacă următorul amical cu Dacia Unirea Brăila, sâmbătă, 29 iulie.

 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

twelve − five =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.