Dunărea Călărași / Ștefan Mardare: „Mă bucur că fac parte din acest colectiv„

0
573
Ștefan Mardare / Dunărea Călărași

Ștefan Mardare, este unul dintre cei mai valoroși fundași pe care Dunărea se va baza în continuare și pentru sezonul următor. Adus în pauza de iarnă la Călărași, Mardare a oferit o siguranță liniei de fund a grupării de pe malul Borcei și a intrat în istoria fotbalului călărășean cu golul său marcat împotriva celor de la UTA Arad, scor 1 – 0 din returul care s-a încheiat. Într-un material acordat ziarului Ediția, Ștefan Mardare spune că la Călărași a întâlnit „oameni pasionați de performanță„ și își dorește ca echipa lui Adi Mihalcea să se lupte pentru podium în sezonul 2017-2018.

„A fost un retur mult peste așteptările celor care ne-au urmărit, un retur în care am dat dovadă de calitate sportivă dar și de morală. Despre tur nu vorbesc pentru că n-am fost și nu vreau să vorbesc despre ceva în ce n-am fost implicat„, a spus Mardare.

Pentru sezonul următor, fundașul Dunării a mai afirmat faptul că echipa la care joacă se luptă pentru podium. „Sezonul viitor sunt convins că v-a fi mai greu, pentru că în acest retur am jucat fără presiune, în schimb, noul campionat ne va obliga la evoluții chiar mai bune ca cele de până acum dacă dorim o clasare cel puțin pe podium sau dacă nu, chiar o luptă pentru promovare. Sunt convins că avem puterea să arătăm mai bine în viitoarea ediție de campionat. La Călărași am întâlnit oameni pasionați, pricepuți, și dornici de a face lucruri frumoase. Mă bucur că fac parte din acest colectiv. Pentru o luptă în adevăratul sens al cuvântului pentru liga 1, ai nevoie de mai multe lucruri de care noi, jucătorii, am avut parte până acum. Aici ma refer la încredere din partea conducerii, condiții bune de pregătire (incluzând și salariile plătite la timp), și nu în ultimul rând, de valoare în cadrul lotului. Sunt convins că cei care vor completa lotul Dunării vor fi jucători bine aleși și valoroși„, a mai afirmat Ștefan Mardare.

Fundașul Dunării a avut parte de o vacanță mai prelungită față de colegii săi. El a suferit o accidentare și a fost nevoit să înceapă o recuperare importantă. „Vacanța pe care am luat-o mai devreme decât colegii mei (din cauza accidentării) până acum mi-am petrecut-o recuperându-mă după ruptura musculară și în continuare voi merge împreună cu iubita mea pentru câteva zile în Muntenegru„, a mai spus Mardare care a mai adăugat că și-ar dori ca echipa Națională să se califice la Mondiale. „Îmi doresc ca România să se califice la Mondial și cred că mai sunt șanse de calificare. Am fost prezent la cele 2 meciuri ale României de la Cluj cu Muntenegru și Danemarca, 2 meciuri care ar fi putut fi câștigate dacă echipa ar fi avut mai multa șansă, mai mult noroc„, a încheiat fundașul Ștefan Mardare

Ștefan Mardare / Dunărea Călărași

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

17 − seven =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.