Mascații au făcut arestări la Călărași! Proxeneți și braconaj cinegetic!

0
1404

UPDATE: În urma perchezițiilor, au fost ridicate 11 arme letale și neletale deținute contrar prevederilor legale, 1.000 de cartușe, 8 trofee cornute, o blană de mistreț, un trofeu de urs, 4 plase monofilament. De asemenea, polițiștii au salvat un căprior ținut în captivitate, contrar prevederilor legale în vigoare. Percheziţiile s-au desfăşurat cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călăraşi şi D.G.P.M.B..

În urmă cu puțin timp, polițiștii din Călăraşi, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., au efectuat 8 percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi proxenetism.

În această dimineață, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Călăraşi, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, au efectuat 8 percheziţii, în Bucureşti și Călăraşi, la locuințele persoanelor ce coordonează activitatea infracţională.

Percheziţiile au fost desfăşurate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călăraşi şi D.G.P.M.B..

La activități au participat polițiști din cadrul strucuturilor de arme, investigații criminale, investigare a criminalității economice, ordine publică şi criminalistică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi.

În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea unor posibile infracțiuni de braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi proxenetism.

Au fost puse în aplicare 7 mandate de aducere, persoanele în cauză urmând a fi audiate la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

five × 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.