Un călărășean în echipajul de pe „Carpathia” îngrozit de tragedia Titanicului!

0
553

Probabil că nu există cineva care a vizionat filmul ”Titanic” și care să nu fi rezonat cu tragedia petrecută la bordul vasului pe 15 aprilie 1912. Dar să vezi cu ochii tăi cum arăta momentul de după scufundarea Titanicului și să ajuți chiar la salvarea din bărci a supraviețuitorilor, noi, cei din ziua de azi nu ne-am putea decât imagina. Însă, nu același lucru ar fi putut să ne povestească un călărășean care s-a aflat în echipajul de la bordul vasului  „Carpathia”, imediat după tragedie. Chiar dacă acesta nu se mai află de mult printre noi, povestea lui a rămas în memoria jurnalistului călărășean, Dan Constantin cel care a scos-o din sacul cu amintiri și a făcut-o publică într-un material ce relata povestea unei supraviețuitoare de pe Titanic, născută în România. Articolul a apărut pe 24 mai 2012 în Jurnalul Național. În aprilie anul acesta se împlinesc 105 ani de la scufundarea în apele Atlanticului a vasului de pasageri Titanic.

De la o bicicletă la Titanic. Domnul Nicolescu de pe Strada 6 Martie…

Așadar, din sacul cu amintiri a mai ieșit o tulburătoare întâmplare trăită de un român în vârtejul dramatic de moarte și speranță al tragediei Titanicului, prilej cu care, jurnalistul călărășean Dan Constantin povestește:

”La începutul anilor ’60 venise și în România filmul „A night to remember” făcut de englezi. În sala cinematografului Victoria, din Călărași, orasul meu natal, copil de 12-13 ani fiind, am rămas impresionat de drama ce se petrecuse în Atlantic. Filmul a redat-o într-o poveste care și acum este considerată drept cea mai apropiată de realitate. A doua zi după ce văzusem filmul m-am dus la atelierul unde îmi reparam bicicleta, la domnul Nicolescu. Era pe Strada 6 Martie, vecin cu prăvălia de coloniale a domnului Brener și vis-à-vis de redactia ziarului local unde lucra tatăl meu. Domnul Nicolescu, un om trecut de 70 de ani, era ajutat de soție, vârsta și inima care o lua câteodata razna, punandu-l deseori pe „șef” în poziția de asistent la repararea bicicletelor. În atelier era doar doamna, care mi-a spus că domnul Nicolescu nu se simte bine. „Am fost la film”, explică doamna”, își amintește Dan Constantin.

Bătrânul Nicolescu credea că acel coșmar era închis… Ieșise brusc din negura timpului într-o sală de cinema din Călărași

Jurnalistul povestește ca și cum prin fața ochilor săi se derula o secvență dintr-un film:

”A intrat și el în atelier după un timp. Era cu ochii roșii, parcă plânsese. Dănuț, începe el să-mi povestească, am retrăit la cinema cele mai grele clipe din viață. Eram îmbarcat pe «Carpathia», în 1912, aveam puțin peste 20 de ani, își depăna amintirea bătranul. Fiind în sala mașinilor nu am știut ce se întampla sus, pe punte, când «Carpathia» a pornit spre locul dezastrului. Primisem comandă de presiune maximă. După câteva ore, am întâlnit barcile și plutele cu supraviețuitori. Femei și copii, cei mai mulți. Erau înghețați. Cand am ieșit pe punte m-am îngrozit. Pluteam ca printr-un cimitir, era o liniște ca de moarte pe ocean. Pe cei mai înghețati i-am adus în sala mașinilor, unde clocotea de căldură. Nu puteau vorbi, erau încă speriați, plângeau și se închinau la Cel de Sus.” Bătrânul Nicolescu credea că acel coșmar era închis, uitat, după atâția ani. Ieșise brusc din negura timpului într-o sală de cinema din Călărași.”

Recunosc că, atunci când am descoperit această relatare în Jurnalul Național, l-am sunat pe Dan Constantin, curioși fiind dacă mai deține și alte detalii cu privire la familia domnului Nicolescu din Călărași. Jurnalistul a recunoscut că s-a rupt de mulți ani de realitățile din Călărași și nu mai știe nimic de vreun descendent al acestei familii, dar dacă aflăm noi ceva ar fi interest și domnia sa. Nu am aflat decât faptul că într-adevăr pe strada 6 Martie locuia o familie cu numele de Nicolescu, acest lucru fiindu-ne spus, într-o convorbire telefonică, de regretatul avocat Aurel Giurcă. Pentru că, la momentul respectiv rămăsese să ne vedem și să dezvoltăm pe marginea acestui subiect, cu regret recunosc faptul că nu am mai ajuns și că, între timp, renumitul avocat Aurel Giurcă ne-a părăsit, dispărând, din păcate, o dată cu el foarte multe amintiri despre orașul de pe malul Borcei.

Remember… cam la ce a fost martor domnul Nicolescu din Călărași

Acum 105 ani, într-o dimineaţă îngheţată, nava Carpathia ajungea lângă ceea ce putea fi descris doar ca o imagine apocaliptică. Câteva sute de pasageri stăteau în bărci de salvare. Sub ei, în ocean, dispărea cel mai mare impunător vapor construit de oameni, Titanicul. Din prea multă încredere, uriaşa navă, izbise un aisberg şi în câteva ore s-a scufundat. La începutul secolului, lupta pentru supremaţia transportului peste ocean se dădea între companiile White Star Line şi Cunard. Olympic şi Titanic au fost construite practic în paralel, într-un şantier naval din Belfast, refăcut pentru a putea să găzduiască cele două nave uriaşe. Olympic a fost prima care a fost coborâtă de pe schele, pe 16 decembrie 1908, iar Titanicul i-a urmat curând, pe 31 martie 1909. Ambele vapoare au fost terminate în 26 de luni. Pasagerii de la clasa a treia au plătit echivalentul actual a 460 de dolari pentru un bilet „dus”,  cei de la clasa a doua – 690 de dolari, iar cei de la clasa întâi, 1724 dolari  pentru un loc la cuşetă, dar preţul putea urca până la 50.000 de dolari pentru un apartament de lux.

Aisbergul…

În noaptea de 14 spre 15 aprilie, la ora locală 23.40, marinarul de veghe, Frederick Fleet, observă aisbergul. Din cauza vitezei, Titanicul nu-l mai poate însă evita şi-l loveşte din plin. Cinci compartimente etanşe ale navei sunt avariate. Destinul pasagerilor a fost pecetluit în acel moment. Nu exista nicio speranţă de redresare a navei. Prova s-a ridicat prima, unghiul în care a ajuns nava permiţţând ca apa să treacă din compartiment în compartiment. Cele 16 bărci de salvare nu erau suficiente pentru cei peste 2.000 de oameni aflaţi la bord, iar haosul s-a instalat la bordul ambarcaţiunii. La aproape două ore şi 40 de minute după ce Titanicul a lovit aisbergul, lucrurile s-au precipitat brusc: nava a început să se încline mai mult, elicea a ieşit la suprafaţă, iar greutatea a rupt ambarcaţiunea în două. O jumătate din navă a rămas deasupra apei, iar oamenii se agăţau de ce puteau în speranţa că vor supravieţui. Abia în momentul când a ajuns într-o poziţie aproape verticală a început să se scufunde. La ora 2.20, Titanicul dispărea sub ape pentru totdeauna. Pasagerii rămaşi au fost nevoiţi să înoate în apă cu temperatura de -2 grade Celsius (aproape de punctul de îngheţ al apei de mare). Doar 13 oameni care se zbăteau în apă au fost primiţi în bărcile de salvare. Cel puţin alţi 500 ar mai fi putut fi salvaţi, însă egoismul şi frica i-au făcut pe cei care prinseseră un loc în ambarcaţiuni să refuze să ofere ajutor.

Avertizare?

Titanicul, un vas construit pentru a depăşi navele celor de la „Cunard”, a primit ajutor chiar de la o navă a acestora: la ora 4.10 dimineaţa, nava RMS Carpathia ajungea în zonă şi prelua 710 pasageri. 1.514 au rămas în apele îngheţate. După trei zile de la dezastru, RMS Carpathia a ajuns la New York unde 40.000 de oameni i-au aşteptat pe pasagerii de pe Titanic, pe o ploaie torenţială. În urechile supravieţuitorilor au răsunat vorbele directorului şantierului naval „Harland and Wolff”, care a declarat la câteva zile de la tragedie: „Ştiu că nu e nimic ştiinţific, dar vaporul mă avertiza că va muri şi va lua foarte mulţi oameni cu el”.

Sursa: jurnalul.ro și adev.ro

Citește și: http://jurnalul.ro/special-jurnalul/fabuloasa-poveste-a-supravietuitoarei-de-pe-titanic-nascute-in-romania-613711.html

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

six + ten =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.