Iar a comis-o! Deputatul de Călărași, Eugen Nicolicea, a dat presa afară de la discuțiile pe OUG 13 și OUG 14

0
151

După ce i-a comparat pe românii din străinătate cu hoții de buzunare, (vezi: http://editia.ro/2017/02/14/deputatul-de-calarasi-eugen-nicolicea-ii-compara-pe-romanii-care-muncesc-in-strainatate-cu-hotii-de-buzunare/) parlamentarul de Călărași, Eugen Nicolicea a dat jurnaliștii afară de la discuțiile pe OUG 13 și OUG 14.

Explicația gestului său pe care a dat-o presei la finalul ședinței Comisiei juridice a fost una de cascadorii râsului:

„Am avut probleme organizatorice interne şi la aceste probleme organizatorice interne nu vrem să facem declaraţii la presă, ci vrem să rezolvăm nişte probleme. Nu v-am dat afară, ci doar v-am spus că şedinţa s-a încheiat şi urma o chestiune de probleme în afara şedinţei”, a spus Eugen Nicolicea.

Pe ordinea de zi a Comisiei juridice a Camerei Deputaților figurau astăzi mai multe proiecte de lege și propuneri legislative, inclusiv inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției României. Nu figurau însă proiectele de aprobare a OUG 13 și OUG 14, în condițiile în care OUG 13 nu a trecut încă de Senat (un raport în Comisia juridică a Senatului ar putea fi dat de abia săptămâna viitoare, după care urmează votul în plen), iar OUG 14 de abia a fost ieri adoptată de Camera Superioară, titrează cei de la digi24.ro.

După o serie de amânări și discuții pe diferite proiecte, președintele Comisiei, Eugen Nicolicea, a solicitat ca presa să părăsească sala de ședințe, pentru ca deputații să poată purta „discuții tehnice” pe marginea celor două ordonanțe de urgență adoptate de Guvernul Grindeanu. Nicolicea a invocat argumente constituţionale pentru ca cele două ordonanţe să fie dezbătute separat, mai întâi adoptând OUG 14, care abrogă OUG 13, iar apoi să fie decisă calea de urmat pentru legea de aprobare a OUG 13, aflată şi ea în procedură parlamentară.

OUG 14, care abrogă ordonanţa de modificare a codurilor penale, a fost aprobată, marţi, în unanimitate de Senat. Ea va intra acum în procedură parlamentară în Camera Deputaţilor, precizează site-ul digi24.ro.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

five × 5 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.