Carnavalul toamnei a ajuns la piticii din ”Țara Copilăriei”

0
402

Ca în fiecare an, în această perioadă, preșcolarii de la  Grădiniţa cu Program Prelungit „Ţara Copilăriei” din Călărași se bucură de frumusețea anotimpului toamna. Activitățile desfășurate de cei mici au cuprins teme ca: vremea, viețuitoarele, activitatea oamnenilor pe câmp sau în gospodărie, îmbogățindu-și cunoștințele prin activități de pictură și desen, muzică și sport, matematică și limbaj, activități practice și cunoașterea mediului.

Pentru ca impactul să fie cât mai mare, Grădinița cu Program Prelungit ”Țara Copilăriei”  în parteneriat cu Şcoala Gimnazială “Tudor Vladimirescu” Călăraşi şi Grădiniţa cu Program Normal VâlceleLE au organizat vineri, 28 octombrie 2016 “Carnavalul Toamnei”, o acţiune plină de culoare, cântec, jocuri şi voie bună.

”Preșcolarii din ”Țara Copilăriei” au primit vizita copiilor din cele două  unități partenere într-un spațiu frumos amenajat cu decoruri adecvate anotimpului toamna dar și cu o mini-expoziție de borcane cu murături realizate de grupa ”Buburuzele”. Într-o atmosferă degajată şi caldă, îmbrăcaţi în costume care sugerează bogăţia toamnei, preşcolarii de la grupele mari „Furnicuţele”, „Buburuzele” şi „Curioşii” coordonaţi de doamnele educatoare Amzaru Iuliana, Druncea Sofica, Robuleţ Georgiana, Bireş Ionica şi Munteanu Mihaela împreună cu şcolarii de la clasa a IV-a coordonaţi de doamna învăţătoare Bîţan Andreea şi preşcolarii de la G.P.N. Vâlcele coordonaţi de doamnele Balaciu Laura, Matei Diana şi Nicoleta Ioniţă  au desfășurat împreună o serie de activități: ”Pentru tine,  Toamnă” – cântece și poezii; ”Apple bobbing”, ”Rostogolim dovleacul”, ”Gogoașa buclucașă”, ”Dovleacul la coș!” – jocuri distractive; ”Dansăm cu Toamna” – joc și mișcare. Acțiunea s-a încheiat cu „Parada costumelor”, schimbul de daruri între copiii unităților partenere și împărțirea diplomelor, după care toți participanții au gustat prăjituri și plăcinte cu dovleac coapte cu drag  de către mămici și bunici. Considerând copilul actorul principal al demersului educațional și totodată centrul de interes al oricărui parteneriat putem fi siguri de creșterea trepatată a  prestigiului grădiniței în comunitate dar și de sensibilizarea potențialilor parteneri ai unității de învățământ”, a declarat prof. Daniela Soare, directorul Grădinița cu Program Prelungit ”Țara Copilăriei” Călărași, încheind cu precizarea că acțiunea ”Carnavalul toamnei” ar putea fi considerată un exemplu de bună practică în care timpul petrecut cu cei mici a fost un timp eficient, de calitate.

14885737_1787891394820048_1997176043_n 14937171_1787891398153381_583603947_n

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

three × 2 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.