Mihalcea: „Aşa par unii băieţi, mulţumiţi doar cu faptul că au un salariu„

0
209
Adrian Mihalcea

Antrenorul călărășenilor, Adrian Mihalcea a făcut un scurt rezumat după meciul pierdut de echipa sa în fața nou promovatei Juventus București, scor 1 – 2 în runda a 9-a. Acesta a declarat pe site-ul oficial al clubului că echipa sa pare una timorată și haotică în unele momente.

“Pot să spun că ei au fost mai pragmatici decât noi şi au marcat primul gol dintr-o greşeală, practic un cadou al nostru . Suntem într-o direcţie care nu e cea corectă cu toate că arătăm doar în unele perioade ale meciului ca o echipă. În rest suntem la fel de timoraţi şi la fel de haotici în unele momente ca şi până acum. Se vede că neîncrederea s-a abătut asupra lor din cauza meciurilor nereuşite din ultima perioadă şi cam la lucrul acesta se rezumă nu numai ultimul meci ci evoluţia noastră din ultimele meciuri.” a spus Mihalcea.

Tehnicianul a mai adăugat faptul că echipa sa încă nu este una „sudată„. „Ştiam că vom întâlni o echipă bună, o echipă care s-a văzut când este lăsată să paseze, pasează. Dar o echipă când întâlneşte un adversar determinat cum pot să spun că am fost în a doua repriză, în momentul când am rămas în 10 oameni, poate face pasul înapoi. Nu reuşim încă să ne sudăm. Schimbările pe care le fac în unele meciuri nu aduc niciun plus, şi mă refer la schimbările de la meci la meci plus că exact cum am şi declarat sunt, sau aşa par unii băieţi, mulţumiţi doar cu faptul că au un salariu şi că nu se poate întâmpla nimic. Cam asta rezultă din jocul lor de până acum.”

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

13 − ten =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.