Călărașiul în costum național popular!

0
325

Prima seară de folclor internațional s-a încheiat pe scena Festivalului de la Călărași. Evenimentul a debutat vineri, 12 august, cu primirea delegațiilor tuturor țărilor participante de către oficialitățile locale, respectiv, președintele CJ, Vasile Iliuță și primarul muncipiului Daniel Drăgulin.

În după amiaza aceleași zile, pe scena Sălii ”Barbu Știrbei” reprezentanții țărilor prezente la Festivalul Internațional de Folclor  ”Hora Mare” de la Călărași au fost întâmpinate și prezentate de către managerul Centrului Județean Cultural, Alina Jipa și Ștefan Nițu. În sală au fost prezenți și cei doi vicepreședinți al CJ, Marian Dinulescu și Valentin Barbu, dar și ”cel mai tânăr” viceprimar , așa cum a fost prezentat de organizatori, Bogdan Dragoș.  Oficialitățile le-au urat bun venit participanților la festivalul de la Călărași.

Marian Dinulescu: ”Vă urez bun venit! Sper să vă simțiți bine la noi, sper să legați prietenii, să vă prezentați tradițiile voastre culturale și la anul să vă avem din nou, pentru că poporul român este un popor primitor, prietenos, nu avem dușmani, niciodată nu am avut dușmani, ne vedem de treaba noastră și suntem foarte prietenoși și primitori. Vă urez succes și la anul să ne revedem din nou”.

Valentin Barbu: ”Bine ați venit! Este o mare bucurie să văd atâția oameni frumoși în această sală. Vă urez din tot sufletul bine ați venit în județul Călărași, să vă bucurați de ospitalitatea noastră, să aveți zile frumoase. Privind în sală la multitudinea de costume populare, mi-am adus aminte de un mare scriitor rus care spunea așa: ”La om totul trebuie să fie frumos, de la haine până la suflet”. Dumneavoastră sunteți frumoși și la port, dar și la suflet!”

Dragoș Coman: ”Sunt cel mai tânăr viceprimar al municipiului Călărași din bucata noastră de democrație de după anul 1989. Permiteți-mi ca în numele primarului minicipiului, Daniel Drăgulin, a întregii echipe din Primăria Călărași, dar și al meu personal, să vă urez bun venit pe frumoasele noastre meleaguri! Poate că atunci când am spus ”pe frumoasele noastre meleaguri” o parte dintre dumneavoastră sunteți de acord, poate o altă parte aveți o altă viziunea legată de frumos, dar ceea ce vreau să vă transmit cu adevărat este faptul că oamenii dau frumosul meleagurilor noastre. Veți vedea că pe parcursul șederii dumneavoastră aici veți întâlni oameni buni, săritori, care vă vor sprijini ori de câte ori veți avea nevoie. Vreau să vă asigur de tot sprijinul nostru, iar în nume personal, vă spun că voi fi alături de dumneavoastră 24 de ori din 24, dacă veți avea nevoie. Vă doresc să vă bucurați de fiecare minut în frumosul nostru județ”.

IMG_0002 IMG_0003 IMG_0006 IMG_0008 IMG_0009 IMG_0010 IMG_0012 IMG_0017 IMG_0021 IMG_0024 IMG_0025 IMG_0027 IMG_0030 IMG_0035 IMG_0037 IMG_0040 IMG_0044 IMG_0050 IMG_0051 IMG_0053 IMG_0055 IMG_0056 IMG_0057 IMG_0062 IMG_0066 IMG_0070 IMG_0072 IMG_0074 IMG_0075 IMG_0076 IMG_0078 IMG_0081 IMG_0084 IMG_0086 IMG_0087 IMG_0089Ediția cu numărul 24 a Festivalului Internațional Hora Mare a debutat în deschiderea de vineri 12 august cu un recital, care a încins la propriu atmosfera, puțin friguroasă din cauza ploii, al binecunoscutului interpret de muzică populară, Mâțu Stoian. După parada tuturor ansamblurilor folclorice participante ce a avut loc pe porțiunea stradală dintre Orizont și platoul din fața Centrului Județean Călărași, prima apariție pe scena festivalului a fost cea a Ansamblului ”Bărăganul”, care a încântat publicul printr-o suită de dansuri populare românești. În continuarea primei seri au avut prestații, aplaudate la scenă deschisă de publicul prezent în centrul orașului, și celelalte ansambluri prezente la evenimentul călărășean. Frumusețea costumelor îngemănată cu prestația de excepție a tuturor ansamblurilor participante, va continu sâmbătă, 13 august, începând cu ora 18:00, cu recitalurile interpreților Constantin Enceanu și solista etno Aida, duminică 14 august va urca pe scenă Nineta Popa și Elena Merișoreanu, iar în ultima seară de festival, formația de muzică etno Mândrele și Radu Ile.

 

 

 

 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

fourteen − 7 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.