Întâlnire de lucru privind dezvoltarea urbană durabilă în Sud Muntenia, prin POR 2014 – 2020

0
157
adr intalnire por

Marţi, 9 august, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a organizat o nouă întâlnire de lucru cu reprezentanţi ai unităţilor administrativ-teritoriale – municipii reşedinţă de judeţ din regiunea Sud Muntenia, pentru a analiza condiţiile generale prevăzute în documentul cadru de implementare a dezvoltării urbane durabile – Axa prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, aflat în consultare publică până în data de 12 august a.c..

Evenimentul, ce s-a desfăşurat la sediul Agenţiei din Călăraşi, a reunit peste 20 de reprezentanţi ai municipiilor din regiunea noastră, care au discutat despre oportunităţile de finanţare nerambursabilă disponibile prin Axa prioritară 4 a Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, cu accent pe tipurile de proiecte şi investiţii avute în vedere pentru a obţine fonduri europene din cele patru priorităţi de investiţii, pentru a estima încadrarea acestora în bugetele globale alocate fiecărui municipiu.

Totodată, cu această ocazie a fost prezentat stadiul actual al procesului de elaborare/aprobare a Planurilor de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), precum şi a Strategiilor integrate de dezvoltare urbană (SIDU), cu scopul de a actualiza situaţia existentă în regiunea Sud Muntenia.

Pentru regiunea noastră, alocarea financiară orientativă pentru Axa prioritară 4 depăşeşte 200 milioane de euro. Reamintim că dezvoltarea urbană durabilă se finanţează prin intermediul strategiilor integrate, ce au în vedere rezolvarea problemelor economice, sociale, climatice, demografice şi de mediu din municipiile reşedinţă de judeţe. Existența unei Strategii integrate de dezvoltare urbană constituie condiția de bază pentru obţinerea finanţării prin intermediul Axei prioritare 4 a POR 2014 – 2020, precum şi a Planurilor de mobilitate urbană durabilă, în cazul finanţării investițiilor legate de transportul public urban și de infrastructura aferentă.

????????????????????????????????????
????????????????????????????????????
????????????????????????????????????
????????????????????????????????????
????????????????????????????????????
????????????????????????????????????
adr sud muntenia por
adr sud muntenia por

 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 × 5 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.