Foto / Liderul Seriei I, Dunărea este pregătită pentru retur

0
76

Dunărea a terminat seria meciurilor de pregătire cu o victorie obținută astăzi în partida cu Farul Constanța, meci jucat la Călărași. În prima repriză, jucătorii ambelor echipe au fost foarte agitați pe teren. Oaspeții nu au uitat de acel umilitor 6 – 2 pentru Dunărea de anul trecut din campionat și au cam lăsat „lama jos„ în meciul amical de azi. Nervii întinși la maxim l-au făcut pe arbitrul de centru, Ionuț Rădulescu să împartă câteva cartonașe galbene dar și roșii. Noua achiziție a Dunării, Valentin Balint n-a apucat să joace decât 25 de minute, fiind eliminat de arbitru pentru un fault.

Primul gol al partidei a venit în minutul 39. Marocanul Alami a scăpat singur cu portarul Negrilă și a deschis tabela. Alami a ales să joace în continuare la Călărași chiar dacă Ionel Ganea l-a vrut la Voluntari, acolo unde antrenează în acest moment fostul tehnician al Dunării. În repriza secundă, fotbaliștii lui Adrian Mihalcea și-au văzut mai mult de fotbal și au reușit să se distanțeze asta după ce Pătulea a egalat situația la 1 – 1 în minutul 54. Introdus în partea a doua, Andrei Valentin a reușit un gol senzațional de la 20 de metri în urma unui șut cu efect. Victor Petre a făcut 3 – 1 în minutul 72 iar pe final Sergiu Popescu a ratat o lovitură de penalty (80). În partida de azi, Mihalcea nu a putut conta pe atacantul Valentin Alexandru și mijlocașul Bodo Kanda, ambii accidentați. 

După acest ultim joc de pregătire, elevii lui Mihalcea par pregătiți pentru a doua parte a campionatului 2015-2016. Pentru Dunărea urmează un retur de foc. Echipa pornește de pe prima poziție din Liga a 2-a, seria 1, iar antrenorul Mihalcea se află în fața unui examen destul de greu, poate cel mai greu din cariera sa de antrenor. Acesta are un avantaj enorm și anume faptul că are la dispoziție un lot destul valoros cu fotbaliști experimentați, unii chiar de Liga 1. 

Ultimele două achiziții

După Ionuț Vână și Marian Chițu, jucători care au parafat înțelegerea cu Dunărea, la Călărași au mai venit în ultimele zile alți doi fotbaliști. Este vorba de atacantul Valentin Balint și fundașul Marius Săftescu. Balint a jucat la Ceahlăul Piatra Neamț, Rapid și Dinamo iar tânărul fundaș Săftescu vine de la Dinamo II pe filiera lui Ion Moldovan.

Echipele: 

Dunărea (prima repriză): Lungu – Țenea, Panait, Popescu, Mureșan – Matei, Preoteasa, Vână, Saifeddine – Vădrariu, Balint (eliminat 25).

Au mai jucat: Popa – S Popescu, Chițu, Bumbac, Săftescu – Petre V., A. Valentin, Stoica, A. Dincă.     

Antrenor: Adrian Mihalcea.

Farul Constanța: Negrilă – Milea, Bratu, Popa, Murgoci – Ionescu, Zugravu, Vezan, Neagu – Pătulea, Munteanu. 

Au mai jucat: Dinu – Băjan, Pătrașcu, Corcoveanu, Tigoianu, Pungă, Tudor.

Antrenor: Constantin Ghache. 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

2 × 5 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.