Femeile liberale marchează la Călăraşi Ziua internaţională de luptă împotriva cancerului la sân

0
58

Biroul de presă al OFL Călăraşi informează că, în cadrul evenimentului se va prezenta proiectul Legii prevenţiei în sănătate, care va fi supus dezbaterii şi se vor purta discuţii privind importanţa prevenţiei în depistarea cancerului la sân cu medici, alte cadre sanitare, femei ce au trecut prin această experienţă.

"1 octombrie marchează Ziua internaţională de luptă împotriva cancerului la sân. Această zi o dedicăm prevenţiei, ca ziua în care femeile sunt invitate să se gândească la sănătatea lor! Potrivit statisticilor două treimi dintre femeile care au cancer la sân au peste 50 de ani, iar celelalte au între 39 şi 40 de ani. La fiecare trei minute  o femeie este diagnosticată cu cancer la sân şi la fiecare 14 minute o femeie moare din cauza cancerului la sân, ceea ce înseamnă că una din opt femei din lume moare răpusă de această boală", se precizează în comunicatul de presă semnat de Biroul OFL Călăraşi.

Cancerul la san depistat în stadiul incipient poate fi însă vindecat în proporţie de 90%!
 
 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

1 + 13 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.