Anghel Olteanu a revenit pe funcția de primar al comunei Unirea

0
76

„Pe funcția de primar am revenit în urma unei sentințe a Tribunalului Călărași care a suspendat ordinul Prefectului ce mă suspendase la rândul lui în 18 mai 2015. Timp de o lună de zile am așteptat ca justiția să-și facă treaba conform legii. Am avut încredere și am în continuare în justiție, ca drept dovadă că mi s-a dat dreptate până la judecarea pe fond. Ordinul Prefectului a fost emis cu încălcarea flagrantă a legii”, a explicat pentru www.editia.ro, primarul Anghel Olteanu.

Edilul din Unirea este de părere că de foarte multe ori a fost „atacat„ de anumite persoane care vor să-i ia locul. „În mod evident aceste răutăți au la bază niște aspecte petrecute în mandatul trecut. Am avut reclamații la toate instituțiile posibile și practic aceste probleme s-au rostogolit până în ziua de azi. Toată această tevatură a fost făcută pentru a mă înlătura din funcție”, a mai spus Olteanu.

„Pe actualul mandat avem un proiect pe finanțare națională„

La capitolul realizări, Olteanu se poate mândri cu un proiect pe Măsura 3.2.2. privind „Renovarea, dezvoltarea satelor şi îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale”, din cadrul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală, care a fost finalizat. Primarul Anghel Olteanu a fost singurul primar din judeţul Călăraşi care a reuşit să obţină suma de 9.600.000 de lei pentru proiectul integrat „Modernizare drumuri de interes local în satele Unirea şi Oltina, înfiinţare reţea canalizare menajeră cu staţie de epurare, renovare, modernizare, dotare cămin cultural şi înfiinţare centru de zi pentru copii”. „Pe acest mandat ca și realizări ele nu se cuantifică în unele foarte mari. Comparativ cu mandatul 2008-2012 atunci când am câștigat un proiect pe măsura 3.2.2. şi care este finalizat. Pe actualul mandat avem un proiect pe finanțare națională PNDL prin care avem ca obiectiv asfaltarea a 6 km de drumuri comunale, un proiect aflat în faza de construcție. S-au asfaltat în jur de 4 km, asta doar primul strat, iar apoi urmează un asfalt de uzură. Un alt proiect pe care l-am demarat și așteptăm un răspuns, este pe SEAP, referitor la trotuarele în satul Unirea. Avem și partea de finanțare și sperăm să-i dăm drumul cât mai repede doar că trebuie să respectăm legea”, a mai spus Anghel Olteanu. Întrebat dacă mai candidează la primăria Unirea la alegerile de anul viitor, Olteanu ne-a mărturisit că nu mai este interesat de vreo funcţie în administraţia locală. „Nu știu. Sincer, nu aş mai vrea să mai candidez. Cred că ar fi cazul să vină și altcineva să continue ceea ce eu am început”, a încheiat Anghel Olteanu.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

three × two =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.