Pe surse. Vasile Iliuţă, candidatul PNL la Primăria Călăraşi!

0
53

Conform acestei informaţii se pare că afaceristul Vasile Iliuţă nu a fost foarte încântat de activitatea în Parlamentul României şi încearcă să se retragă spre Călăraşi. Şi nu oricum, ci ca primar al municipiului reşedinţă de judeţ, acest lucru însemnând că trebuie să "se bată" serios cu actualul edil, Daniel Ştefan Drăgulin. Şi totuşi, unele voci dădeau ca aproape sigură candidatura lui Vasile Iliuţă la Consiliul judeţean Călăraşi şi nu la primărie! Ce s-a întâmplat pe parcurs cu această intenţie şi cine l-a făcut să se răzgândească, nu ştim, dar se pare că "sfătuitorul" din umbră al deputatului ar fi luat în calcul şi ceva de genul "lasă-l să-şi rupă capul"! De altfel, nu contestă nimeni activitatea lui Vasile Iliuţă ca primar al comunei Vâlcelele, acolo unde se ştie că a avut permanent susţinerea nu numai a majorităţii cetăţenilor, dar şi a fermierilor din zonă, însă trebuie să recunoaştem că un sat nu se compară cu un oraş, care mai e şi reşedinţă de judeţ! Ştim ce capacitate de muncă are Iliuţă în ceea ce priveşte administrarea unei localităţi, dar trebuie să recunoaştem şi ambiţia actualului primar, Daniel Drăgulin în ceea ce priveşte implicarea acestuia şi a echipei sale din Primăria Călăraşi în schimbarea în bine a oraşului. Părerea cetăţenilor este că Drăgulin are deja un avans de patru ani în faţa lui Iliuţă şi vine cu un bagaj serios de proiecte implementate nu numai din bugetul local, dar mai cu seamă din accesarea fondurilor europene. Posibil ca bătălia dintre cei doi să fie una dură, dacă e să punem în balanţă ceea ce a făcut, practic, Drăgulin (şi a făcut ceva în cei patru ani) şi promisiunile cu care va veni Iliuţă şi cu care va încerca să le schimbe opţiunea călărăşenilor. 
Ce va fi vom vedea, însă tot rămâne întrebarea cine şi de ce l-a sfătuit pe Vasile Iliuţă să candideze la Primăria Călăraşi şi nu la Consiliul judeţean? Poate pentru a-i mai da ocazia liderului PNL Răducu Filipescu să mai stea încă o tură în fruntea judeţului sau Organizaţia PNL Călăraşi (fără PDL) nu a avut un candidat serios? Interesantă decizie, dar…  
 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

5 + 20 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.