FOTO Bobotează cu fasole şi vin fiert la Modelu

0
30

Sfânta Sărbătoare a Bobotezei a fost asteptată, ca în fiecare an, cu nerăbdare de locuitorii din comuna Modelu. Pe lângă tradiţionala întrecere pentru prinderea crucii aruncată de preoţi în apele Braţului Borcea, un alt moment care aduce bucurie cetăţenilor e şi masa  câmpenească pe care primarul Gheorghe Dobre o organizează de nouă ani cu această ocazie. Modelenii s-au putut înfrupta şi de această dată cu fasolea la ceaun şi vinul fiert care a mers ca uns după orele petrecute pe malul Borcei.  12 ceune pline ochi cu fasole au fost împărţite atât pe malul Borcei cât şi în celelalte localităţi ale comunei, unde preoţii au oficiat sfinţirea apei. Sute de litri de vin fiert la ceaunele aşezate pe pirostrii i-au încălzit pe cetăţenii care au participat astăzi la sfânta sărbătoare.  

Doi tineri au prins crucea

Stefan Teodor si Anton Gigi sunt cei care au reuşit să ajungă primii la crucea aruncată din mijlocul Borcei de către primarul Nicolae Dobre şi preoţi. Aceştia s-au întrecut alături de alţi patru tineri, primind drept răsplată câte 300 de lei. Şi ceilalţi participanţi au primit câte 150 de lei pentru participare.  

 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

14 − 11 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.