„Tarzan„, ginerele lui „Țaganu„ – 25 de ani de pușcărie!

0
661

Aproximativ 5 ani a durat procesul „traficanților de carne vie„, care acționau în România și Spania. Aceștia au fost trimiși în judecată în 2006 de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni. Grupul de traficanți este format din Anton Sinel, Țigău Florian (ambii în stare de libertate), Buș Remus, Istrati Marian, Scorfie Alexandru, Țigău Pompilică, Vlad Gherghina (toți în stare de arest), Ilie Petre și Tudor Constantin Aurel (în lipsă).

Anchetatorii au stabilit că inculpații s-au asociat în vederea racolării și traficării unor tinere, atât majore, cât și minore, ce erau obligate ulterior să practice prostituția în Spania în scopul obținerii unor importante venituri materiale de pe urma exploatării acestor tinere.Traficanții racolau tinerele din diferite județe ale țării și le ajutau să-și obțină pașapoarte. Anchetatorii susțin că anumite persoane se ocupau de obținerea de pașapoarte turistice în regim de urgență, beneficiind de relații în rândul angajaților din administrația publică.

În dosar apare și Anton Sinel, nimeni altul decât fratele milionarului de la poker, Ionel Anton. Acesta a primit 4 ani de închisoare pentru trafic de monori. 

"Țaganu" & ginerele „Trazan„

Verificările efectuate de ofițerii de la Crimă Organizată, în strânsă colaborare cu ofițerii de informații din Spania și Italia, precum și cu politiștii de frontieră, au documentat activitatea infracțională a nouă persoane din clanul "Țaganu", cunoscute ca fiind extrem de violente, care acționau în municipiul Călărași. 
Liderii, Vlad Costel ("Țaganu") și ginerele său Aurelian Constantin Tudor ("Tarzan"), erau totodată și cei care se ocupau cu recrutarea și transportul celor peste 100 de tinere în Spania, unde erau obligate să se prostitueze în diferite cluburi din Alicante, Castellon și Valencia, dar și în Italia.
În urma cooperării internaționale operative, dar și celei cu Direcția Generala de Informații și Protecție Internă, Costel Vlad a fost arestat de politișstii spanioli, iar Petre Ilie, un alt membru al grupării, de cei italieni, în baza mandatului internațional emis de autoritățile din România.

Scorfie Alexandru – pedeapsa închisorii de 10 ani și 4 luni ca urmare a săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată (cu privire la Gurgu Irina, Ioana, fostă Dincă, Gina, Zazo-Rodriguez, fostă Drăgan, Geanina Lorena şi Chirilă Mădălina Nicoleta.

Anton Sinel – În baza art. 88 C.p., deduce din pedeapsa principală aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive, de la 15.12.2005 la 30.04.2007. În baza art. 334 C.p.p., în privinţa inculpatului Anton Sinel, schimbă încadrarea juridică din art. 12 alin. 1) şi 2) lit. a) din Legea 678/2001 modif. prin O.U.G. 79/2005 (…) admite excepţia nulităţii absolute a declaraţiei date de numita Stoica Simona Mariana în data de 27.02.2003, aflate în vol. IV d.u.p., şi, în consecinţă, declară nulitatea absolută a acestei declaraţii. În baza art. 13 alin. 1), 3) teza I şi 4) teza a III-a din Legea 678/2001 (…) condamnă pe inculpat la pedeapsa închisorii de 4 ani şi 6 luni, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de trafic de minori ( fapta care o priveşte pe Soare, fostă Grigore, Simona).

Ţigău Florian – pedeapsa închisorii de 4 ani şi 6 luni, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de trafic de minori 

În baza art. 323 C.p. cu aplic. art. 37 alin. 1) lit. b) C.p., 39 alin. 4) C.p., 74 alin. 1) lit. c) C.p. şi 76 alin. 1) lit. c) C.p., condamnă pe inculpatul Ţigău Pompilică la pedeapsa închisorii de 11 ani închisoare, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Istrati Marian Daniel, schimbă încadrarea juridică, condamnă pe inculpat la pedeapsa închisorii de 8 ani, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane ( pentru Păun Georgeta, Cucu Zoica Nicoleta şi Răchită Elena). Contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta în pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 1 an, inculpatul urmând să execute 9 ani închisoare.

Buş Remus, schimbă încadrarea juridică din art. 12 alin. (…) pentru Păun Georgeta, Cucu Zoica Nicoleta, Răchită Elena şi Băjenaru Simona Marinela), art. 13 alin. 1), 3 teza I şi şi 4 ) teza a III-a din Legea 678/2001 în forma anter. modif. prin O.U.G. 79/2005 cu aplic. art. 13 C.p. (pentru Florea Mariana Daniela) şi art. 323 C.p., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C.p. În baza art. 12 alin. 1) şi 2) lit. a) din Legea 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. 2) C.p., 74 alin. 1) lit. c) C.p. şi art. 80 alin. 2) C.p., condamnă pe inculpat la pedeapsa închisorii de 9 ani, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane ( sunt probate doar actele materiale referitoare la Păun Georgeta, Cucu Zoica Nicoleta şi Răchită Elena). În baza art. 323 C.p. cu aplic. art. 74 alin. 1) lit. c) C.p. şi 76 alin. 1) lit. c) C.p., condamnă pe inculpatul Buş Remus la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 9 luni închisoare, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.  În baza art. 34 alin. 1) lit. a) C.p., contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta în pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 1 an, inculpatul urmând să execute 10 ani închisoare.

În privinţa inculpatei Vlad Gherghina, zisă „Sonia”, schimbă încadrarea juridică din momentul rămânerii definitive a prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante de 13 ani închisoare. În baza art. 88 şi 36 alin. 3) C.p., deduce din pedeapsa rezultantă aplicată, durata reţinerii de la 16.12.2005, ora 06:50, până la 17.12.2005, ora 06:50, precum şi prevenţia şi durata executată din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 25/21.02.2012, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, de la 18.10.2011 la zi. În baza art. 334 C.p.p.

În privinţa inculpatului Tudor Constantin Aurelian zis „Tarzan”, schimbă încadrarea juridică (…) cu privire la Dincă Gina, Drăgan Geanina Lorena, Gurgu Irina, Cojanu Ecaterina, Străchinariu Nicoleta Eugenia, Mahu Roxana Alina, Stoichiţă Elena, Dinu Ionela Cornelia, Cheşu Nicoleta, Pătraşcu Florina, Agiu Gabriela Loredana, Marinache Florentina Măndica, Luca Mihaela Elisabeta, Munteanu Lenuţa Gina, „Manolache Cristina”, „Oprea Sonia”, pentru activitatea începută în luna iulie 2001, „Albu Liliana” şi „Tudor Mihaela”), (cu privire la persoanele vătămate Minea Mariana Elena, Stoica Andra, Guţă Tica, Tudor Mariana, Hătcăreanu Geanina şi „Oprea Sonia” pentru activitatea din 1999) şi art. 323 C.p. cu aplic. art. 37 alin. 1) lit. b) C.p., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C.p.. (…) inculpatul urmând să execute 25 de ani închisoare.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

three × three =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.