Olteniţa. Parlamentarii Surdu și Niculaie s-au întâlnit cu absolvenții cursului de ”Cultură antreprenorială„

0
52

Cu referire la această întâlnire deputatul Aurel Niculae a declarat că discuţiile purtate cu posibilii investitori şi cu eventualii creatori de locuri de muncă s-a dovedid a fi una foarte interesantă. „Aceasta înseamnă antreprenoriat! Curajul de a-ți lua destinul în propriile mâini, capacitatea de a intui și înțelege cererea și a veni cu oferta de a satisface o nevoie pentru care posibilii clienți ar și plăti, dorința de a cultiva relații cu clienții și de a trezi în rândul acestora dorința și conștientizarea unei nevoi. Toate acestea presupun efort, energie și, foarte important, finanțe. Statul are câteva scheme de ajutor pentru inițiativele antreprenoriale, însă nu trebuie neapărat ca demersul antreprenorial să fie condiționat de ajutorul primit de la stat”, a menţionat Aurel Niculae. Ca urmare a discuţiilor purtate, deputata Raluca Surdu a ţinut să puncteze faptul că se are în vedere organizarea unui eveniment la care să fie invitaţi antreprenorii din Olteniţa. ”Este clar că dorința de a face lucruri există. Entuziasm există. Programe de sprijin există. Avem în vedere organizarea unui eveniment la care să invităm antreprenorii din Oltenița, atât cei cu experiență cât și cei aflați la început de drum, pentru a se întâlni cu reprezentanți de la București ai Agenției pentru IMM-uri. Cum a punctat și colegul meu Aurel Niculae, oportunitățile de afaceri sunt în general specifice locului și contextului. La Oltenița avem în vedere 2 mari proiecte: portul turistic și canalul Dunăre-București. Odată acestea demarate, pe lângă locurile de muncă ce se vor crea direct, se vor ivi și oportunități de afaceri. Impactul acestora va fi atât pe verticală cât și pe orizontală”, a menţionat Raluca Surdu.

Florian Cercel: „Lipsa locurilor de muncă este o problemă a Olteniței”

Prezent la eveniment, consilierul Florian Cercel a ţinut să precizeze că lipsa locurilor de muncă este o problemă a Olteniței. „Din păcate, nu se poate interveni direct cu o soluție gen angajare directă în masă. Ceea ce se poate face la nivel politic este concentrarea eforturilor pe mai multe paliere. Un mediu de afaceri care începe să miște înseamnă creare de locuri de muncă. Încurajarea inițiativelor antreprenoriale poate fi generatoare de locuri de muncă. Ne bucurăm că am putut contribui la buna desfășurare a acestui curs prin punerea la dispoziția organizatorilor a unei săli de la sediului nostru. Facilitarea întâlnirii dintre cererea de muncă și oferta de locuri de muncă este iar foarte importantă”, a spus Cercel adăugând că, în acest sens, la sediul PNL Oltenița, în fiecare zi de luni, sunt afișate informații despre locurile de muncă existente în zona Ilfov-București. ”La cursul de pregătire în ”Cultura antreprenorială” au participat 26 de persoane interesate – ca o notă aparte subliniem faptul că majoritatea participanților a fost formată din femei, fiind prezenți doar 3 bărbați, atât tineri între 18 și 25 de ani, cât și adulți peste 35 de ani, dar și o persoană la 53 de ani. Durata cursului a fost de 40 de ore de pregătire, timp de 2 săptămâni, în perioada 15-28 mai 2013”, a ţinut să adauge Dan Gheorghe, directorul ALOFM Oltenița. 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

seven − 6 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.