Fonduri Regio pentru modernizarea Centrului de Asistenţă Medico-Socială Călăraşi

0
51

Centrul de Asistenţă Medico-Socială Călăraşi, în calitate de beneficiar, va primi finanţare nerambursabilă pentru proiectul „Modernizarea Centrului de Asistenţă Medico-Socială Călăraşi” în cadrul Axei prioritare 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.2 „Reabilitarea/ modernizarea/ dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale”.

Valoarea totală a contractului de finanţare este de 764.289,97 lei, din care valoarea totală eligibilă este de 516.917,62 lei (fonduri nerambursabile FEDR: 439.379,98 lei; valoare nerambursabilă din bugetul național: 66.682,37 lei; cofinanţare beneficiar: 10.855,27 lei).

Proiectul vizează extinderea capacităţii şi modernizarea infrastructurii Centrului de asistenţă medico-socială din municipiul Călăraşi, prin mărirea capacităţii de internare, insuficientă în prezent, precum şi dotarea acestuia cu echipamente necesare oferirii serviciilor de asistenţă medico-socială de calitate, care vor fi puse la dispoziţia potenţialilor beneficiari, acoperind nevoi recunoscute la nivel judeţean. Implementarea proiectului va conduce la creşterea capacităţii de acordare a asistenţei medico-sociale şi îmbunătăţirea serviciului furnizat până în prezent.

Pentru realizarea unor spaţii noi, funcţionale şi moderne, se vor executa lucrări de consolidare şi reabilitare a clădirii existente, care prezintă nenumărate degradări şi avarii, înlocuirea instalaţiei electrice, termice şi sanitare, precum şi împrejmuirea zonei centrului.

Acesta este cel de-al doilea proiect finanţat în cadrul programului Regio pentru dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale din municipiul Călăraşi. Primul este „Extindere şi modernizare Centru de zi pentru persoane cu handicap”, realizat în parteneriat de Unitatea Administrativ-Teritorială Călăraşi cu Asociaţia de Sprijin a Copiilor Hadicapaţi Fizic – România – Filiala Călăraşi, ce are o valoare totală de 1.350.981,92 lei, din care 1.057.035,84 lei reprezintă valoarea asistenţei nerambursabile.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

9 + 9 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.