Deputatul Vasile Iliuţă a fost ales Președinte al Comisiei de Agricultură a Partidului Democrat Liberal

0
25

Această numire vine ca o recunoaștere a experienței dobândite în agricultură de către deputatul călărășean, care este nu doar agricultor ci și coordonatorul unui Consorțiu de producători agricoli din Bărăgan. De asemenea, este o recunoaștere a calităților politice ale acestuia, Vasile Iliuță reușind să câștige și să pastreze încrederea locuitorilor din Vîlcelele, unde a fost primar timp de trei mandate. Competiția pentru obținerea acestei poziții politice nu a fost una ușoară, călărășeanul avându-l ca principal contracandidat pe Gheorghe Tinel, deputat ialomițean și vicelider al deputaților democrat – liberali.
„Cred că alegerea mea în această funcție are legătură și cu experiența administrativă și politică pe care am reușit să o dobândesc, și cu experiența mea profesională, de agricultor, dar sunt convins că și proiectul de dezvoltare a agriculturii pe care l-am propus delegaților a avut un rol important. Îmi propun ca din această poziție să construim o politică de dezvoltare a agriculturii românești și a spațiului rural bazată în principal pe dezvoltarea micului agricultor și pe dezvoltarea economică a satului românesc. Acest lucru poate fi realizat dacă proiectele susținute prin fonduri guvernamentale sau europene ar viza promovarea și înființarea micilor afaceri sau a intreprinderilor mici și mijlocii în mediul rural. De asemenea poate fi realizat dacă autoritățile locale s-ar putea implica în calitate de parteneri în diverse proiecte economice mici, precum plantații de pomi fructiferi, sere, diverse culturi, contribuția publică putînd să constea chiar și în terenul pus la dispoziția tinerilor mici întreprinzători. Îmi doresc ca și din această poziție să pot arăta satului românesc respectul pe care i-l port”, a spus deputatulVasile Iliuță.
Conducerea națională a PDL i-a făcut deja programul deputatului nostru, acesta urmând să se deplaseze în toate județele țării pentru a împărtăși primarilor PDL din experiența sa, în special cea referitoare la modul în care se poate dezvolta satul românesc prin susținerea și promovarea intereselor agricultorilor locali.  

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

1 × 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.