Registrul Comerțului trece în subordinea Camerei de Comerț? Primul pas a fost făcut

0
44

În analiza consiliului se arată că, deşi procedura a fost declarată neconsituţională de Curtea Constituţională, ea poate fi realizată dacă şefii registrului sunt numiţi de statul român. Recent, nouă directori ai camerelor de comerţ din teritoriu au semnat o declaraţie comună în care spun că sunt împotriva trecerii Registrului Comerţului la CCIR. Potrivit unei analize realizate de cele nouă camere de comerţ, prin proiectul de lege din Parlament, Registrul Comerţului va deveni “instrumentul discreţionar de şantaj şi manipulare al preşedintelui Camerei de Comerţ". Datele oficiale arată că Registrul Comerţului este o instituţie oficială pentru statul român cu venituri anuale de peste 110 milioane lei.

Pe 28 martie, Consiliul Legislativ a avizat pozitiv proiectul de lege privind trecerea Registrului Comerţului la Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR). În avizul transmis Senatului, Consiliul Legislativ susţine că nu există un impediment în mutarea activităţii Registrului Comerţului la CCIR, însă admite că, fiind vorba de un serviciu public, transferul nu se poate realiza oricum.

Citește știrea integral pe www.gandul.info

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

nineteen − 10 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.