Ambulatoriu nou pentru călărăşeni

0
41

„Reabilitarea, modernizarea şi echiparea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi” este un proiect iniţiat de Consiliul Judeţean Călăraşi şi finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013,contribuţia proprie a Consiliului Judeţean fiind de 3.948.434,52 lei.
La festivitatea de inaugurare a Ambulatoriului, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Răducu Filipescu, a fost însoţit de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Răzvan Teohari Vulcănescu, prefectul judeţului Călăraşi, George Iacob, primarul municipiului Călăraşi, Daniel Drăgulin, directorul general al ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat, managerul interimar al Spitalului judeţean de Urgenţă Călăraşi, Bianca Vidaeff, precum şi candidatul USL pentru Colegiul 1 Senat, Liviu Tomoiagă. De asemenea, la eveniment au mai fost prezenţi consilieri judeţeni şi municipali, medici şi personal medical şi auxiliar care-şi vor desfăşura activitatea în noul centru medical. Perioada de implementare a proiectului a fost de 30 de luni (30 aprilie 2010 – 29 octombrie 2012), prin această investiţie urmărindu-se îmbunătăţirea calităţii infrastructurii serviciilor de asistenţă medicală de ambulatoriu în judeţul Călăraşi. De asemenea, implementarea acestui proiect a vizat creşterea capacităţii şi calităţii serviciilor de asistenţă medicală din ambulatoriu, prin îmbunătăţirea condiţiilor tehnice şi de ambient în care se desfăşoară actul medical. „Nu a fost uşor să obţinem aceşti bani pentru modernizare şi pentru aparatură. Sunt mulţumit de cum arată lucrarea şi cred că şi medicii care sunt aici vor fi mulţumiţi că vor lucra în condiţii europene. Mai sunt multe lucruri de pus la punct şi în spital şi sper ca în anii următori să finalizăm lucrările de aici. Încerc şi insist pe toate căile, să obţin finanţare pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi”, a declarat preşedintele Consiliului judeţean, Răducu Filipescu la inaugurarea ambulatoriului.  În luna aprilie 2010, beneficiarul –  Consiliul Judeţean Călăraşi – a primit fonduri nerambursabile din cadrul Axei prioritare 3, Domeniul major de intervenţie 3.1 „Reabilitarea/ modernizarea/ echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate” pentru proiectul „Reabilitarea, modernizarea şi echiparea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Judeţean Călăraşi”. Valoarea totală a proiectului a fost de 20.599.631,52 lei, din care valoarea totală eligibilă a fost de 15.128.353,38 lei (fonduri FEDR: 12.859.100,37 lei, fonduri bugetul naţional: 1.950.348,01 lei, cofinanţare eligibilă beneficiar: 318.905 lei).Ambulatoriul Integrat al Spitalului Judeţean Călăraşi, ce a fost construit în anul 1975, a fost echipat cu aparatură medicală, mobilier specific şi şapte echipamente medicale radiologice ce înlocuiesc echipamentele vechi de peste 20 de ani. Aici îşi va desfăşura activitatea un număr sporit de medici de la 14, câţi sunt în prezent, la 30 şi cadre medicale cu pregătire medie, de la 6 la 21 după darea sa în folosinţă.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

three + eight =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.