FOTO / „Barcelona„ județului, cu plinul făcut. Motorină, omul meciului

0
56

Actuala campioană județeană, Venus Independența s-a impus în derby-ul etapei a 10-a în fața celor de la Dunărea Ciocănești, echipa momentului din Liga a 4-a, Seria Elită. Trupa lui Ilie Zeciu a câștigat pe merit în fața unei formații care nu a strălucit la acest meci. Nici Venus nu a fost în formă dar a avut un jucător care a făcut diferența. Oprea Adi, zis Motorină le-a stricat ziua celor de la Ciocănești. Acesta și-a dus echipa în avantaj încă din minutul 4 al partidei, un gol care a surprins echipa adversă. Cei de la Ciocănești, au început să țină mai mult de balon și au reușit pe fondul unei posesii să egaleze în minutul 30 prin Marius Costache (Miți). După pauză, Motorină avea să mai marcheze odată în minutul 55 iar după 6 minute meciul părea tranșat în favoarea gazdelor prin reușita de 3 – 1 a lui Iordache. Trupa lui Cornel Țicu și-a revenit prin minutul 72 atunci când Vișan a reaprins speranțele actualului lider. Partida s-a încheiat cu scorul de 3 – 2 și în urma acestui rezultat, Venus se apropie la 2 puncte de Ciocănești. De remarcat arena pe care Venus își susține meciurile de pe teren propriu. Fără simplă modestie, suprafața de joc este una dintre cele mai bune din județ iar baza echipei din Independența arată exemplar față de alte stadioane care au fost făcute printr-un același proiect european de modernizare.

Mai multe amănunte despre acest meci citește în ediția scrisă a ziarului din 2 noiembrie!

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

9 + 16 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.