Miluţ a închis Radio Voces Campi Olteniţa

0
67

Şi dacă Dumitru Dragon s-a văzut în imposibilitatea de a-şi mai continua emisiunile pe frecvenţele 94,0 FM Olteniţa, în ceea ce o priveşte pe Laura Suzeanu lovitura dată de decizia lui Miluţ a fost dublă, ştiut fiind faptul că jurnalista colabora nu numai cu radioul ci şi cu “Observator de Călăraşi”. Astfel că, din motive greu de înţeles, patronul Miluţ a dat-o afară pe Suzeanu şi de la ziar argumentând din câte se pare, faptul că nu-l mai interesează informaţiile venite dinspre Olteniţa. Pe de altă parte, gurile rele spun că la baza luării acestei decizii stau de fapt unele argumente politice, ştiut fiind faptul că ţărănistul susţinut de Miluţ, Costinel Milescu a pierdut fotoliul de primar al Olteniţei, lăsând în urma sa şi unele datorii neachitate privind chiria pentru sediul în care funcţiona radioul. Ca să fim sinceri, la banii lui Miluţ, ne-ar fi greu de crezut că cele câteva zeci de milioane ar fi fost imposibil de achitat de omul de afaceri dar, în acelaşi timp, ne-am putea duce cu gândul şi la faptul că, aşa cum tot ameninţă de câteva ori pe an, milionarul din Top 300 poate închide tot trustul media la un momentdat. De altfel, aşa cum a luat decizia cu închiderea radioului olteniţean într-o secundă, la fel se poate întâmpla şi cu celelalte, pentru că nici cotidianul ialomiţean nu stă prea bine, cel puţin din punct de veder financiar. Potrivit informaţiilor noastre, Miluţ i-ar mai fi dat redactorului şef de la Ialomiţa un pic de timp pentru redresare. Ceea ce este mai important în acest moment este faptul că, deşi este al doilea municipiu al judeţului, Olteniţa este din ce în ce mai săracă la capitolul media, potrivit site-ului www.oltenita-online.ro. „Din pacate, Olteniţa, la capitolul mass-media, rămâne pe zi ce trece mai săracă. Mult trâmbiţatele posturi de radio sau tv nu mai apar, iar cele care au existat au tras, din nefericire, oblonul. Cauza? Lipsa implicarii financiare. A cui? A celor ce au, a celor ce pot şi a celor care sunt în stare. Mai sunt astfel de oameni în Olteniţa? Într-un comentariu pe Facebook, cunoscutul realizator radio, Dumitru Dragon anunţa cu tristete: `Încă o dată OLTENIŢA rămâne făra post de radio! Oare nu se găseşte niciun olteniţean get -beget să pună pe roate un radio care sa fie olteniţean în întregime?` Ne exprimăm speranţa că închiderea redacţiei Olteniţa este temporară şi poate în curând îi vom reauzi vocea lui Mitică Dragon la radio”, spun cei de la www.oltenita-online.ro.

 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

20 − six =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.