Somaţii pentru autoturismele parcate pe spaţiul public

0
67

Prin documentul emis de administraţia locală şi semnat de un agent constatator li se aduce la cunoştinţa proprietarilor ce şi-au parcat maşina pe domeniul public faptul că au făcut acest lucru încălcând Hotărârea Consiliului Local Călăraşi nr. 219/2008 privind Regulamentul de Gospodărie Comunală a municipiului, dar şi prevederile Legii 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor. De asemenea, proprietarilor de autoturisme li se aduce la cunoştinţă şi HG 147/1992 privind blocarea, transportarea, depozitarea şi eliberarea autovehiculelor staţionate neregulamentar pe domeniul public, prin care aceştia sunt atenţionaţi că au staţionat pe spaţiul verde al localităţii. “Conform prevederilor de mai sus aveţi obligaţia ca, în cel mai scurt timp de la primirea prezentei să eliberaţi domeniul public prin ridicarea şi parcarea/staţionarea vehiculului într-un spaţiu adecvat. În cazul în care nu daţi curs somaţiei, autoturismul va fi ridicat, transportat şi depozitat de Serviciul Transport Public Local din cadrul Primăriei municipiului Călăraşi. Totodată veţi fi sancţionat cu amendă conform prevederilor amintite”, se precizează în documentul emis de Primăria Călăraşi. De asemenea, potrivit înscrisurilor din somaţia aplicată pe parbrizul autoturismelor parcate pe domeniul public, li se aduce la cunoştinţa proprietarilor acestora şi faptul că, în urma unor lucrări specifice de gospodărie comunală, administratorul drumului public nu este răspunzător în nici un fel, în cazul deteriorării autovehiculului. Bineînţeles că replica unora dintre şoferii care s-au trezit somaţi de primărie, nu a întârziat să apară: “Mai întâi să ni se ofere altă posibilitate, cum ar fi amenajarea unei parcări. Altfel, unde cred reprezentanţii primăriei că ne-am putea parca maşinile? Poate suspendate în faţa blocului sau să le ducem în apartament?”

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

6 + one =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.