Dunărea îi face anti-campanie lui Sima

0
49

Dunărea, club condus de Sima are toate șansele să termine „în genunchi„ anul acesta în Seria a 2-a. Călărășenii lui Valeriu Petrescu sunt demoralizați spre acest final de sezon, un sezon urât pentru un club cu tradiție. Chiar în aceste momente grele, președintele Sima s-a decis să candideze pe o funcție de Consilier la C.J. Călărași. Partea proastă este că echipa pe care o administrează îi face o „anti-campanie„ destul de urâtă. Clubul condus de domnia sa s-a dus la vale rău mai ales că „frâiele„ au fost în mâinile lui Sima. Astăzi, Dunărea joacă la Axintele cu o echipă de care Petrescu & Co. se tem. De ce? Statistica arată că: pe 17 iulie 2010 a fost sărbătoare mare în localitatea ialomițeană Axintele! Urma să se joace un meci oficial, de calificare în Faza a II-a Națională a Cupei României, iar gazdele cu echipa în liga a IV-a urmau să primească replica unei echipe cu “blazon” – Dunărea Călărași. S-au pregătit cum au știut ei mai bine, iar atmosfera a fost – efectiv – de sărbătoare! De, nu vine în fiecare lună Dunărea Călărași ca să joace meci oficial la Axintele. Iar sărbătoarea a continuat și – mai ales! – după meci pentru că “Viitorul” din localitate a învins cu 3-1 și s-a calificat mai departe. O “lecție” din care s-a priceput puțin conform principiului: “se prinde greu și uită repede”. Pe 28 octombrie 2011 – Meci pentru etapa a XII-a care s-a jucat pe Stadionul Municipal din Călărași. Nou promovată în liga a III-a, echipa din Axintele, trăia greu șocul noului său “statut”, fiind pe locul 13 cu numai 10 puncte. Dunărea Călărași intrase într-o criză de rezultate și “vedea” prin jocul cu echipa din Axintele, o … terapie. Dar cum “ … nu e … destul, dacă nu e și fudul”, s-a pregătit cu superficialitate și jocul s-a terminat cu o corecție greu de uitat: 0-3!!! Dacă mai amintim că la pauză scorul era 0-2, iar mai bine de jumătate din spectatori au plecat nemulțumiți, dar și că oaspeșii puteau să ne transforme în “patrula zero” prin bara din min. 90+3.

Axintele, peste Dunărea

Acuma, înaintea jocului retur, situația dintre cele două echipe este inversă: gazdele cochetează cu “etajele superioare” ale clasamentului, în timp ce Dunărea Călărași parcurge cea mai slabă ediție de campionat de când se joacă fotbal de liga a III-a pe Stadionul Municipal! Desigur, la Axintele va fi din nou sărbătoare pentru ca oamenii sunt primitori, dar și iubitori de fotbal. Mai ales că echipa le aduce bucurii.

Cât despre Dunărea, nu putem decât spera … Dar și speranța poate avea o limită, mai ales când toată lumea știe ce a fost Dunărea și ce a reușit să ajungă! Și apropo de manager – echipa s-a pregătit în liniște deplină, președintele Sima fiind plecat în Cipru, unde -gurile rele – spun că s-a dus să serbeze depunerea candidaturii de consilier la C.J. Călăraşi.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

eight + twenty =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.