Subvenţii pentru angajatorii care încadrează persoane marginalizate social

0
57

Aceştia se pot angaja la o societate comercială, avizată de Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă a judeţului Călăraşi (AJOFM ), în baza unui contract de solidaritate încheiat în conformitate cu prevederile Legii 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale.

Contractul de solidaritate poate fi încheiat între tânărul beneficiar şi Agenţie pe o durată de pâna la 2 ani, dar nu mai puţin de un an.

În baza contractului de solidaritate angajatorul va încheia cu tânărul un contract individual de muncă pe durata determinată, egală cu cea a contractului de solidaritate.

Angajatorii care încadreazã tineri în condiţiile unui contract de solidaritate vor încheia convenţii cu AJOFM Călăraşi prin care aceasta se angajează sa ramburseze lunar salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu net pe economie, comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

Dacă la data încetării contractului de solidaritate angajatorii încadrează acei tineri cu contract individual de muncă pe durata nedeterminată, aceştia beneficiază, în baza aceleiaşi convenţii, de rambursarea lunară a unei sume, în cuantum de 50% din indemnizaţia de şomaj cuvenită conform legii, pe care tânărul beneficiar ar fi primit-o dacă ar fi fost disponibilizat la acea dată. Suma prevăzută se acordă angajatorului pe o perioadă de maximum 2 ani, pâna la împlinirea de către angajat a vârstei de 25 de ani.

În funcţie de suma prevăzută în bugetul asigurărilor pentru şomaj, AJOFM Călăraşi va încheia contracte de solidaritate cu tinerii, potrivit următoarelor priorităţi: tineri proveniţi din centrele de plasament şi centrele de primire a copilului din cadrul serviciilor publice specializate şi al organismelor private autorizate în domeniul protecţiei copiilor; tineri singuri cu copii în întreţinere; tineri familisti cu copii în întreţinere;  tineri familisti fără copii în întreţinere; tineri familişti care au executat pedepse privative de libertate; alte categorii de tineri aflaţi în dificultate.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

15 + 20 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.