Sorin Vrăjitoru: „Un proiect pe care, în calitate de deputat de Călărași în Parlamentul României, l-am dus la bun sfârșit„

0
70
Sorin Vrăjitoru / Deputat Călărași

Deputatul PSD Călărași, Sorin Vrăjitoru, unul dintre cei mai activi parlamentari locali, a votat ieri legea la care domnia sa a fost inițiator, privind scutirea de la plata impozitului pe venit a unor categorii de persoane fizice.

Deputatul călărășean a declarat că:„astăzi (nr. ieri, 28 noiembrie), Camera Deputatilor a adoptat legea, al carei initiator sunt, care prevede scutirea de la plata impozitului pe venit a unor categorii de persoane fizice care inregistreaza venituri din exploatarea unor suprafete de pana la doua hectare de teren, cultivate cu plante medicinale si aromatice. Legea merge, acum, la promulgare. Este inca un proiect pe care, in calitate de deputat de Calarasi in Parlamentul Romaniei, l-am dus la bun sfarsit„.

Vrăjitoru nu este la prima inițiativă de acest gen. Deputatul călărășean a mai propus o Lege care se află foarte aproape de a fi aprobată și care vine în sprjinul călărășenilor. „Suntem cu un pas mai aproape de aprobarea Legii care permite pensionarea anticipata cu doi ani, fara penalizari, a calarasenilor care traiesc intr-un oras cu poluare remanenta.
Proiectul legislativ pe care l-am initiat a primit votul colegilor senatori din Comisia de Munca. Este un drept care li se cuvine calarasenilor si sper ca foarte curand aceasta lege sa ajunga la vot in Camera Deputatilor pentru a fi adoptata!„, a mai spus deputatul de Călărași, Sorin Vrăjitoru.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

twelve − six =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.