Roxana Pațurcă: ”Cu bucurie menționez faptul că Spitalul Județean de Urgență Călărași va fi dotat cu un CT și cu un sistem PACS”

0
572

Senatoarea de Călărași, Roxana Natalia Pațurcă a postat de curând pe pagina sa de socializare o informație privind căreia marți, 9 ianuarie a.c., a avut loc la Palatul Victoria ceremonia decsemnare a contractelor pentru achiziția de echipamente medicale de ultimă generație care vor ajunge în 33 de spitale din țară. Parlamentarul călărășean punctează faptul că Spitalul Județean de Urgență Călărași va fi dotat cu un Computer Tomograf (CT) și cu un sistem informatic PACS.

”Astăzi (n.red. marți) s-au semnat contractele pentru achiziția de echipamente medicale de ultimă generație care vor ajunge în 33 de spitale din țară. Este vorba despre 14 aparate computer tomograf (CT), 24 aparate de rezonanță magnetică (RMN) și 21 sisteme informatice PACS. Cu bucurie menționez faptul că Spitalul Județean de Urgență Călărași va fi dotat cu un CT și cu un sistem PACS”, scrie pe pagina sa de socializare senatoarea Roxana Natalia Pațurcă.

Așadar, marți a avut loc la Palatul Victoria ceremonia de semnare a contractelor pentru achiziţia a 14 echipamente Computer Tomograf (CT), 24 de aparate de Rezonanţă Magnetică (RMN) şi 21 de sisteme informatice PACS (tehnologie medicală de imagistică), care vor merge în 34 de spitale din ţară.

În legătură cu aceste investiții, premierul Mihai Tudose a declarat că ”sunt zeci de milioane de euro și că e un bun început” transmițându-le, cu același prilej, președinților de Consilii Județene care nu au beneficiat de aceste aparate că trebuiau să ceară acest lucru.

”Cele 3 contracte, în valoare de 19,8 milioane de euro, reprezintă un pas important în direcția asigurării unor servicii medicale de calitate”, a spus premierul Mihai Tudose.

Florian Bodog: ”Niciun echipament nu va fi livrat ca să stea în cutie, în spital!”

Ministrul Sănătății, Florian Bodog a declarat în cadrul ceremoniei că, prin semnarea contractului, se pune în practică o promisiune din programul de guvernare,  privind un computer tomograf și un rmn pentru toate spitalele județene din țară care nu au aceste echipamente.

”Este pentru prima dată în istoria sistemului sanitar când Guvernul României face o astfel de investiție, pentru a crea un sistem de imagistică medicală public, iar beneficiarii suntem cu toții”, a mai spus ministrul, la Palatul Victoria, ministrul venind și cu un apel către  președinții de CJ-uri și managerilor de spitale că au obligația să pregătească spațiile  pentru punerea în funcțiune a acestor echipamente.

”Niciun echipament nu va fi livrat ca să stea în cutie, în spital”, a atras atenția Florian Bodog.

Ministrul Sănătății a mai arătat că Acordul de împrumut semnat cu Banca Mondială în 2014, cu o valoare de 250 de milioane de euro, a fost blocat până în 2017, când s-a demarat achiziția echipamentelor.

Vali Emanoil, managerul Spitalului Călărași: ” Se impunea achiziționarea unui CT de ultimă generație”

Trebuie spus că alături de celelalte comentarii ce se regăsesc la postarea senatoarei Roxana Natalia Pațurcă există și un punct de vedere al managerului SpitaluluiJudețean de Urgență Călărași, Vali Emanoil care apreciază că aparatul CT existent în unitatea de sănătate este unul aflat într-o stare de uzură avansat și se impunea achiziționarea unui Computer Tomograf de ultimă generație.

”Apreciem promptitudinea cu care reprezentanții comunității la nivel local si național au răspuns necesității de dotare cu echipamente medicale a Sspitalului Județean de Urgență Călărași. Unitatea de sănătate are un CT în stare avansată de uzura morala. Este momentul oportun pentru a fi înlocuit”, a specificat Vali Emanoil, managerul SJU Călărași.

Vezi aici ce unități de sănătate vor beneficia de cele 14 echipamente Computer Tomograf (CT), 24 de aparate de Rezonanţă Magnetică (RMN) şi 21 de sisteme informatice PACS (tehnologie medicală de imagistică):

Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi 1CT; 1PACS 2.

Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani 1CT; 1RMN 3.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu 1CT; 1PACS 4.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti 1RMN; 1PACS 5.

Spitalul de Pediatrie Pitesti 1CT ; 1PACS 6.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf. Gheorghe 1CT; 1RMN 7.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia 1CT; 1PACS 8.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brânzeu” Timişoara 1RMN; 1PACS 9.

Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii M. Curie 1CT; 1RMN; 1PACS 10.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa 1CT; 1RMN; 1PACS 11.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Ilfov 1CT 12.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria 1CT; 1RMN 13.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău 1CT; 1PACS 14.

Institutul de Pneumoftiziologie M. Nasta 1CT 15.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui 1CT; 1RMN 16.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf Pantelimon Focşani 1RMN; 1 PACS 17.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov 1RMN; 1 PACS 18.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti 1RMN; 1 PACS 19.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Rm Vâlcea 1RMN; 1 PACS 20.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Suceava 1RMN 21.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Tg Jiu 1RMN; 1 PACS 22.

Spitalul Clinic de Urgenţă „prof. dr. N. Oblu” Iaşi 1RMN

Sp. Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Ap. Andrei”Constanţa 1RMN; 1 PACS 24.

Spitalul Judetean Piatra Neamt 1RMN 25.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare 1RMN 26.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu 1RMN; 1 PACS 27.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea 1RMN 28.

Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca 1RMN; 1 PACS 29.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg Mureş 1RMN 30.

Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni Bucureşti 1RMN; 1 PACS 31.

Spitalul Clinic Universitar de Urgenta 1 PACS

Institutul Clinic de Boli Cardiovasculare “prof. dr.C.C.Iliescu” Bucureşti 1 PACS 33.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva 1CT

Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău 1RMN; 1 PACS

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

three × five =