„Copiii noştri au talent”- prima ediție a unui eveniment de excepţie, organizat de DGASPC Călăraşi

0
47

Talent, puritate, candoare, implicare, muncă, dedicare sunt doar câteva cuvinte care au zugrăvit starea de spirit a unui eveniment de excepţie, organizat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Călăraşi.

Ediţia, în  premieră, a spectacolului „Copiii noştri au talent”  a reunit, vineri, 20 octombrie, pe scena sălii „ Barbu Ştirbei” mlădiţele talentate din centrele de plasament ale D.G.A.S.P.C. Călăraşi: „Sf. Maria”, SERA, Complexul de Servicii Comunitare pentru Copii cu Handicap Sever; „Sf. Ștefan” Perișoru, Făurei, care au  excelat pe parcursul întregului eveniment.

Ei au impresionat prin expozițiile de pictură, tablourile confecționate folosind tehnica quilling, fotografii, dar și handmade-uri, realizate  în urma frecventării Serviciului pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă.

Deși nu a fost o expoziție cu vânzare, un gest deosebit pentru copii a fost făcut de primarul Daniel Ștefan Drăgulin, care a dorit să cumpăre un tablou quilling, pentru a-l pune în biroul său, de la primărie.

Directorul DGASPC Călăraşi, Doiniţa Nicolae, şi-a exprimat bucuria de a se afla alături de copiii şi educatorii centrelor de plasament, care  au pus în valoare toate realizările lor, într-un cadru festiv.

Mă bucur că ne-am întâlnit în această sală frumoasă, pentru prima dată, la un  asemenea eveniment, alături de copiii şi specialiştii din cadrul DGASPC Călăraşi. Chiar dacă copiii noştri din centre, sprijiniţi de educatori, au câştigat, în ultimii ani, foarte multe premii, niciodată nu am avut prilejul să ne întâlnim, laolaltă, la un eveniment festiv. Doresc să mulţumesc tuturor instituţiilor care ne-au acordat sprijinul în organizarea unui asemenea frumos  moment, dedicat copiilor noştri şi tuturor celor care sunt alături de ei.”, a spus directorul Doiniţa Nicolae.

În cadrul aceluiaşi eveniment, tânăra Ghulham Hasan, de la Centrul  de  Plasament Sf. Ştefan, din Perişoru şi-a lansat  prima carte de poezie, intitulată: „Romanţa candelabrului tinereţii”, tipărită cu sprijinul ,,Asociației Șansă Viorica Hagianu”.

Copiii din cadrul DGASPC Călăraşi au evoluat pe scena „Barbu Ştirbei” cu multă dezinvoltură şi talent, prin cântec, dans modern, suite populare şi teatru.

Invitați au fost și  tinerii artişti locali: Cosmin Andrian, Denisa Şerban, Antoanela Maria Dima, Catinca Leu, care au susţinut recitaluri muzicale,  în ropotele de aplauze ale celor prezenţi în sală. Ei au primit, din partea DGASPC, Diplome de Onoare, pentru implicarea în proiectele derulate împreună cu instituția noastră.

Bianca Drăgănescu a primit, de asemenea, Diplomă de Onoare pentru că, în vacanţa de vară, s-a aflat în mijlocul copiilor de la Centrele SERA şi Sf. Maria, pentru a-i învăţa să picteze.

O satisfacţie deosebită au avut-o şi trei copii instituţionalizaţi, care au  fost premiaţi pentru rezultatele deosebite obţinute la învățătură (peste media 9,45), în anul şcolar 2016-2017. Este vorba de Iuliana Pripici, Cristina Curt (Centrul SERA) şi Andrei Stan, de la Centrul ,,SF. Ştefan” Perişoru.

Marea familie a copiilor şi specialiştilor din cadrul DGASPC Călăraşi a demonstrat,  în faţa comunităţii călărăşene, că munca,  dăruirea şi implicarea sunt doar câteva dintre calitățile necesare pentru a insufla încredere copiilor, care, în timpul evoluției lor pe scena sălii „Barbu Ştirbei”, au fost răsplătiți cu aplauze la scenă deschisă.

Compartiment Relații cu Publicul al DGASPC CĂLĂRAȘI

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

16 + 14 =