Vasile Iliuță: „Obiectivul meu este acela de a dezvolta județul Călărași„

0
191
Vasile Iliuță, președinte CJ Călărași

Județul Călărași a primit peste 765 de milioane de lei, bani alocați pentru finanțarea obiectivelor aprobate prin Programul Național de Dezvoltare Locală II. 

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, se declară mulțumit de suma alocată județului nostru: Am promis că fiecare localitate a județului Călărași va avea finanțat câte un proiect PNDL și m-am ținut de promisiune. În administrația publică județeană am venit cu intenția lucrurilor făcute pentru cetățeni, nu pentru salariu sau interese personale sau de grup. Obiectivul meu este acela de a dezvolta județul Călărași, chiar dacă mi se pun piedici. Piedicile sunt autorizațiile de construcții sau certificatele de urbanism venite din partea foștilor angajați ai Consiliului Județean Călărași și preluați acum de către Primăria Municipiului Călărași.

Anunț public că nu voi ceda acestor presiuni și că voi construi un județ în care fiecare sat va avea străzi asfaltate, rețea de apă și canal și toate condițiile unui trai decent.

 Rămân cu biroul în mijlocul comunităților, indiferent de apartenența politică a primarilor și voi fi în continuare un sprijin pentru ei„, a declarat Vasile Iliuță.

În județul Călăraşi suma disponibilă pentru contruirea ori modernizarea creșelor și școlilor, este de 53,5 milioane lei.

Pentru extinderea rețelelor de canalizare s-au alocat 166, 2 milioane de lei, iar pentru introducerea apei curente 69,1 milioane lei.

În ceea ce privește reabilitarea sau amenajarea drumurilor resursa financiară pentru următorii trei ani – până-n 2020 – este de 477,4 milioane lei.

Câteva exemple relevante pentru nevoile și așteptările comunităților din județul nostru care-și găsesc răspunsul prin PNDL 2 sunt:

  • Canalizare Budeşti (satele Aprozi, Buciumeni, Gruiu) – 29.668.503,33 lei
  • Înfiinţare reţea de canalizare şi staţie epurare în com. Dragoş Vodă – 12.429.333 lei
  • Modernizare, reabilitare DJ 403 DN 31 – Luica – DN4 – Şoldanu – Radovanu, Consiliul Judeţean Călăraşi – 58,24 milioane lei
  • Înfiinţare creşă în municipiul Călăraşi – 2.181.936,57 lei
  • Reabilitare şcoală gimnazială Nr. 1 sat Săruleşti Gară, com. Săruleşti – 4.169.637 lei
  • Înfiinţare reţea de apă uzată cu staţie de epurare şi reabilitare sistem de alimentare cu apă în com. Ulmeni – 13.963.995 lei
  • Modernizare drumuri locale în com. Vlad Ţepeş – 20.249.293 lei
  • Reabilitare, modernizare şcoală gimnazială Iancu Rosetti, com. Roseţi – 6.779.452 lei.
  • Asfaltare şi modernizare străzi, oraş Fundulea – 18.129.772 lei
  • Extindere reţea de alimentare cu apă în com Radovanu – 10.027.227 lei
  • Înfiinţarea reţelei de apă uzată cu staţie de epurare şi modernizare alimentare cu apă în com. Valea Argovei – 16.640.858 lei.

Lista completă a obiectivelor și proiectelor PNDL 2, pentru localitate și județ este disponibilă aici: http://www.mdrap.ro/lucrari-publice/pndl/-8564

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

11 − two =