PNL / Vasile Iliuță: „Îl susțin pe Cristi Bușoi la alegerile din 17 iunie„

0
134

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță și-a anunțat sprijinul pentru Cristian Bușoi la alegerile pentru șefia PNL la nivel național. 

„Îl susțin pe Cristi Bușoi la alegerile din 17 iunie. Dacă vrem performanță în PNL, criteriile de alegere a președintelui trebuie să fie unele raționale și obiective, nu apropierea personală de unul dintre candidați. Următoarele alegeri interne vor încheia oficial o amplă fuziune iar datoria noastră este să îi punem în funcții de conducere pe cei mai capabili dintre noi, care promovează cele mai valoroase proiecte pentru partid„, a spus Iliuță în urmă cu puțin timp pe o rețea de socializare.

Iliuță a mai adăugat faptul că Bușoi ar fi soluția potrivită pentru Partidul Național Liberal.
„Experiența pe care Cristi o are în politica internațională precum și aplecarea spre baza partidului și spre aleșii locali pe care o arată în moțiunea sa, mă fac să fiu convins că el este cel mai potrivit să coaguleze întreg partidul în jurul unor idei și a unor proiecte menite să aducă performanță. Am găsit în moțiunea lui Cristi Bușoi un capitol special dedicat aleșilor locali ai PNL, ceea ce mă face să cred că acesta a înțeles pe de o parte importanța acestora, dar și nevoile acestei categorii în relația cu partidul și instituțiile statului. Măsurile propuse și profesionalismul de care a dat dovadă Cristian Bușoi în cei peste 20 de ani de activitate politică, mă fac să cred că el este soluția potrivita pentru PNL în anul 2017 și în construcția ce va urma„, a încheiat Iliuță

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

twelve − 8 =