Deputat PMP / George Sefer: „Consider că se impune ca în regim de urgență Autoritatea Sanitar Veterinară să procedeze la verificarea cărnii de pui„

0
21
Cristian George Sefer, Deputat PMP Călărași

Deputatul călărășean, George Sefer a avut astăzi o întrebare în cadrul Plenului referitoare la atenționarea privind utilizarea antibioticelor și hormonilor în procesul de producere a cărnii de pui. Domnia sa a formulat și o solicitare în scris către Ministerul Agriculturii adresată domnului Ministru, Petre Daea.

 

Stimate domnule ministru,

La sfârșitul săptămânii trecute autoritățile europene au emis o atenționare cu privire la nerespectarea regulilor privind interzicerea folosirii antibioticelor și hormonilor în procesul de creștere a puilor de carne.

Astfel, prin această atenționare se semnalează faptul că peste 80% din carnea  de pui produsă și comercializată în România conține niveluri periculoase de antibiotice și hormoni cu efecte grave asupra sănătății consumatorilor.

Având în vedere gravitatea acestor susțineri consider că se impune ca în regim de urgență Autoritatea Sanitar Veterinară să procedeze la verificarea cărnii de pui produsă și comercializată în România în vederea stabilirii veridicității atenționării venite din partea autorităților europene.

Atestarea sau infirmarea acestor susțineri ale autorităților europene este necesara pentru protejarea consumatorilor în cazul în care acestea se dovedesc reale, respectiv pentru protejarea producătorilor români onești în cazul în care acestea se dovedesc exagerate.

Din aceste considerente vă solicit să îmi comunicați măsurile luate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Autoritatea Sanitar Veterinară ca urmare a atenționării emise de autoritățile europene cu privire la utilizarea  antibioticelor și hormonilor în cazul a peste 80% din carnea de pui produsă și comercializată în România.    

Vă asigur de toată consideraţia mea„.

Deputat

Cristian George SEFER

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

3 − three =