Apropo de furăciunile de la CFR cu „fer„ vechi. Dar când s-a tăiat combinatul, unde au fost DIICOT-ul, DGA-ul sau „miliția„?

0
691

Zeci de percheziții peste percheziții au avut loc ieri în mai multe orașe din țară într-un dosar al DIICOT vizând CFR Marfă și privind vânzarea unor vagoane de tren de marfă la preț subevaluat, la fier vechi.

Poliția Română a anunțat că perchezițiile au loc în București și în nouă județe și au vizat 40 de persoane, iar prejudiciul a depășit 6 milioane de euro. La Călărași, firma REMAT SA a fost cea care a câștigat licitația și ar fi cumpărat acele vagoane la un preț mult prea mic.

Este evident faptul că în acest caz, autoritățile statului și-au făcut treaba, dar doar în acest caz. În schimb, dacă ne aducem bine aminte, la Călărași a existat un combinat siderurgic destul de important, unde lucrau peste 6.500 de oameni, unul dintre cele mai mari din Europa, un colos care a dispărut, fiind tăiat bucăți cu bucăți și vândut la „fer„ vechi, aproape 600.000 de mii de tone!

Ne întrebăm și noi acum? Unde erau „organilii„ statului Român când pe vremea gurvernării Roman, Văcăroiu, Năstase, Radu Vasile și Isărescu, combinatul a fost vândut pe 2 lei? Atunci nu era DIICOT sau DGA? Nu era Poliția Română? Bă bine că era, dar… Asta ca o paranteză destul de importantă.

 

 

 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

four × 5 =