Primarul Drăgulin despre vizita în Japonia: ”Ar trebui ca ei să stea pe loc 100 de ani și tot nu-i ajungem din urmă”

0
375

Primarul Municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin susține în acest moment o conferință de presă ce are loc în sala de ședințe a instituției. Oficialul s-a întors de curând, alături de alți edili care fac parte din Asociația Municipiilor din România, dintr-o misiune de lucru ce s-a derulat în perioada 30 martie – 14 aprilie, în Japonia, Republica Coreea și Republica Populară Chineză. 

Primarul Drăgulin a apreciat faptul că vizavi de această vizită de lucru, nu s-au făcut speculații în presa locală, relatările fiind unele obiective.

”Presa din Călărași a fost una obiectivă, Ați avut o poziție corectă față de o delegație care a făcut această deplasare oficial, într-o țară străină. Pot să vă mărturisesc că  a fost o deplasare destul de obositoare, acest lucru însemnând 500 – 600 km parcurși cu autocarul.  Apoi, acomodarea cu fusul orar a fost dificilă, mi-a fost greu să mă acomodez”, a spus edilul, punctând faptul că nu a fost în această vizită la plimbare, ci într-un schimb de experiență foarte interesant.

”Sunt oameni extrem de disciplinați și se comportă într-un mod destul de strict în tot ceea ce fac. Trebuie să recunosc că suntem foarte mici, așa ca o impresie… Ar trebui să ca ei să stea pe loc 100 de ani și tot nu-i ajungem din urmă. În Japonia ne-a impresionat curățenia impecabilă. Nu există coșuri de gunoi, totul se selectează acasă și dacă resturile menajere nu sunt selectate corect, firma de salubritate nu-l ridică!”, a declarat primarul Daniel Ștefan Dărgulin.

Oficialul a recunoscut la întâlnirea cu media locală că a fost impresionat de dispeceratele de urmărire a traficului rutier.

”Au 15 mii de intersecții în Tokio și totul este monitorizat cu camere de luat vederi amplasate peste tot. Tot acest sistem este unul impresionant!”, a mai spus Drăgulin.

Primarul a ținut să precizeze că toată această vizită s-a axat pe interacțiunea cu reprezentanții administrațiilor cu care delegația română a intrat în contact și despre care edilul afirmă că sunt foarte deschiși la dialog.

”Am mai fost în Coreea, la Seul. Diferența dintre Japonia și Coreea este una fosrte mare. Peste tot găsești hârtii aruncate pe jos și gropi în trafic. Bine, totuși, că nu am prins vreun cutremur. De asemenea, pe toată perioada cât am stat în China am avut întâlniri cu oameni de afaceri, care administrează societăți cu un profit de 7 – 8 miliarde de dolari pe an”, a declarat Drăgulin.

Ca urmare a exprimarii de colaborare cu oameni de afaceri din țara noastră, edilul municipiului Călărași a mai spus că va urma ca o altă delegație din Japonia sau China să vină în România.

”Din discuțiile purtate, reiese clar că ei își doresc o cooperare cu Europa. Ca urmare a acestui fapt vreau să port discuții cu firmele din Călărași pentru o colaborare cu oameni de afaceri din Japonia, China sau Coreea. De asemenea, o să trimit scrisori de intenție în China pentru a vedea dacă putem demara construirea unor locuințe în municipiul nostru, dar și podul peste Dunăre”, a mai spus primarul Daniel Ștefan Drăgulin, în cadrul conferinței de presă.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

7 + 9 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.