Roxana Pațurcă: „Curățenia de ochiul soacrei” și problemele vizibile nu pot fi ascunse. Ele s-au făcut vizibile iar soluțiile le așteptăm!„

0
348

În urmă cu o săptămână, senatoarea PSD Călărași, Roxana Pațurcă, anunța în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul partidului social, că va încerca să-l aducă pe ministrul Sănătății Florian Bodog într-o vizită la spitalul județean de urgență Călărași. Ministrul a confirmat vizita și ieri, domnia sa, a văzut cu ochiul liber problemele din spital. Probleme care nu sunt de ieri sau de azi, ci probleme mai vechi de aproape 12 ani de când Consiliul Județean Călărași a preluat în subordine acest spital.

Problema cea mai mare a spitalului o reprezintă declasificarea. În acest moment, spitalul este declasificat de la gradul III la IV. Acest lucru ar însemna mai puțini bani la spitalul din Călărași și pierderea contractelor cu CAS-ul. Ministrul Sănătății a dat asigurări că va încerca pe tot posibil ca spitalul județean să primească acea clasificare însă momentan există un proces pe rol. „Am primit invitația doamnei senator Roxana Pațurcă și de aceea am vrut să văd personal ceea ce se întâmplă la acest spital. Nu mă pot pronunța momentan pentru că există un proces pe rol. Eu voi face tot posibilul să nu ajungem la acea declasificare„, a spus Ministrul Bodog.

Ministrul a fost la Călărași, a văzut problemele cu care se confruntă medicii, pacienții și angajații spitalului. Una dintre probleme a fost și curățenia din spital. Mulți au spus că ministrul și-a anunțat vizita și că s-a făcut curat „de ochii soacrei„. „Așa suntem noi, românii….ospitalieri! Când aștepți musafiri ….faci curățenie! De apreciat! Însă, ” curățenia de ochiul soacrei” și problemele vizibile nu pot fi ascunse. Ele s-au făcut vizibile iar soluțiile le așteptăm!„, a fost concluzia senatoarei Roxana Pațurcă după vizita ministrului. 

Pe lângă vizita ministrului de la Călărași, un lucru benefic, am spune noi a fost și faptul că politicienii locali au făcut „front comun„ sau s-au „aliat„ pentru a pune din nou pe roate un spital aflat în „agonie„. Președintele PSD Călărași, Ciprian Pandea, senatoarea PSD Roxana Pațurcă, Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași și membru PNL dar și Vali Barbu, vicepreședinte CJ (PNL), au stat la aceeași masă cu ministrul Sănătății și au încercat să caute soluții pentru ca sistemul sanitar din județul Călărași să funcționeze ca într-o țară normală, europeană.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

14 − three =