Handbal / Dunărea, egal la Odorhei. Petrea a resuscitat echipa călărășeană!

0
79

AHC Dunărea Călărași pare să redevină echipa de altă dată sub bagheta lui Adrian Petrea. Dunărea a terminat la egalitate meciul din deplasare de la Odorhei, scor 32-32.

Dunărea Călărași a urcat pe locul 7 în clasament cu două victorii și un egal obținute în acest an. La Odorhei, călărășenii au avut parte de o partidă dificilă. Gazdele au dat impresia că pot obține toate punctele puse în joc după începutul promițător. La pauză, Odorhei avea un avantaj de un gol în fața elevilor lui Adrian Petrea, 16-15.

În repriza secundă, Dunărea a jucat ceva mai bine și chiar a reușit să restabilească egalitate la 17-17. Meciul s-a încheiat la egalitate pe fondul unui final de partidă foarte încins. AHC Dunărea practică un joc plăcut ochiului. Echipa este omogenă iar rezultatele din ultima vreme nu au întârziat să apară. Dunărea pare să-și revină după era Dincici și să joace ca în vremurile bune când pe banca echipei se afla Aihan Omer. Călărășenii se luptă în acest moment pentru play-off și au mari șanse după ce au câştigat 7 din 9 puncte posibile până în acest moment. Etapa următoare Dunărea va juca tot în deplasare, la Vaslui, miercuri 1 martie de la ora 17:00.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

nineteen − ten =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.