Mobilizare la Floroaica! Autoritățile locale ”moașe comunale” pentru o femeie care a născut în această dimineață

0
1855

Se pare că viscolul nu a creat probleme doar pe drumurile publice, ci și unei tinere gravide din satul Floroaica – Vâlcelele, căreia i-a venit sorocul în această dimineață. Și cum vremea rea nu a permis niciunei Ambulanțe să ajungă la fața locului, pentru a transporta pacienta la spital, autoritățile publice și vecinii s-au văzut nevoiți să fie de față la venirea pe lume a bebelușului.

Astfel, tânăra mămică, în vârstă de 23 de ani, a născut o fetiță, micuța având parte de toată atenția dată nu numai de vecinele din zonă, dar și de viceprimarul Mihail Pascu, primarul Ionel Tatu și șeful de post, Radu Petcu. De menționat că la locuința femeii a fost și asistenta medicală din sat Gica Uceau, astfel încât de la primele consultații medicale se pare că atât copilul, cât și mămica se simt bine.

”Așteptăm în acest moment să sosească o Ambulanță pentru a o prelua pe mamă și copilul ei la spital, pentru consultații medicale amănunțite, astfel încât să fim siguri că cele două sunt bine”, ne-a declarat viceprimarul Mihail Pascu, secondat de primarul Ionel Tatu care a adăugat că, dacă va fi cazul, vor boteza micuța venită pe lume în ziua de Bobotează și într-un viscol cumplit din Bărăgan.

”I-am și ales un nume! De la viceprimar Mihaela și de la mine Ionela!”, ne-a mai transmis, mai în glumă, mai în serios, primarul comunei Vâlcelele Ionel Tatu.

Însă, cel mai important pentru tânăra mămică, este faptul că toată lumea s-a mobilizat exemplar într-o asemenea situație, și o spunem și noi, tot în glumă, că autoritățile locale s-au transformat pentru moment în adevărate ”moașe comunale”!

 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

seventeen − 9 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.