Vâlcelele. Ionel Tatu: ”Doar prin proiecte europene putem să aducem bani în comună”

0
360

La nici 4 luni de când a preluat fotoliul de Primar al localității Vîlcelele, Nelu Tatu a inaugurat, zilele trecute,un tronson de 4,7 km de drum.

Astfel, cetățenii din localitățile Vâlcelele și Bogdana sunt beneficiarii unui proiect a cărui valoare este de peste 1 milion de euro. Marți, 11 octombrie curent, a fost inaugurat un tronson de drum de 4,3 km și alți 2,8 km de trotuar. Lucrările au început în luna aprilie 2016 în mandatul fostului primar Gabriel Oroianu, dar au fost finalizate în această lună, sub mandarul în exercițiu, Ionel Tatu. Fiananțarea proiectului a fost obținută prin Programul Național de Dezvoltare Locală, reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării și Consiliul Județean Călărași fiind prezenți la recepția lucrării.

 Vasile Iliuță: „Este un proiect foarte bine realizat”

”Să fie într-un ceas bun!” a spus președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță în timp ce tăia din panglica oficială, apreciind că proiectul este unul foarte bine realizat.

„Este un proiect foarte bine realizat. Au fost realizate trotuare betonate și șanțuri de colectare a apei pluviale. Un proiect reușit și pentru asta îi felicit pe consilierii locali, pe actualul primar Ionel Tatu, dar și pe Gabi Oroianu, cel care a pornit acest proiect”, a declarat Vasile Iliuță.

De altfel, edilul comunei Vâlcelele, Ionel Tatu a ținut să puncteze că proiectul a fost început pe vremea fostului primar Gabriel Oroianu și că a fost finalizat în acest mandat.

”Proiectul a fost început de fostul primar Oroianu și terminat de mine. De asemenea, sperăm ca la anul să finalizăm și celelalte drumuri laterale, dar cu sprijinul consiliului județean. Din punctul meu de vedere, eu cred că tronsonul inaugurat astăzi este o lucrare reușită, cu trotuare de beton ce se întind până la ieșirea din sat, dar și cu ieșirile de acces din curțile cetățenilor care au fost betonate. Mulțumesc tuturor celor care astăzi ați fost alături de noi la inaugurarea acestui tronson de drum care pentru comuna noastră înseamnă un eveniment important. Este un drum pentru care ne-am chinuit să-l asfaltăm încă de pe vremea când președintele CJ, Vasile Iliuță era primar, iar eu consilier local. Ne-am tot chinuit cu Drumurile Județene să asfaltăm câte 20 de metri pătrați. A durat într-adevăr cam mult până am reușit dar trebuie să înțelegem că doar pe proiecte europene putem să aducem bani în Vâlcelele”, a spus Ionel Tatu, primarul comunei Vâlcelele.

Drumul comunal DC 25 face legătura între localitățile Vîlcelele și Dragoș Vodă. La tăierea panglicii oficiale au fost prezenți consilierii locali, primarul comunei Dragoș Vodă, Ion Radu Aurel, dar și reprezentanți ai societății care a efectuat lucrările.

drum-1 drum-2 drum-3

 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

four × 2 =