În sfârșit, cineva a luat atitudine. Daniel Florea, primarul Sectorului 5 îi scoate pe asistații sociali la muncă!

0
573

Fostul deputat de Călărași, Daniel Florea (PSD) împreună cu consilierii locali ai Sectorului 5 București au hotărât ca persoanele ce beneficiază sau solicită ajutor social să presteze muncă în folosul comunității.

Așadar, Consiliul Local al Sectorului 5 a decis să nu mai acorde ajutor social persoanelor apte de muncă decât dacă acestea au un serviciu stabil sau dacă prestează muncă în folosul comunităţii.

,,Primul lucru foarte important e că nu mai acordăm niciun ajutor social persoanelor care nu au domiciliul sau reşedinţa în mod legal pe raza Sectorului 5. Şi al doilea lucru foarte important este că toate persoanele capabile de muncă şi care primesc ajutor social, să presteze muncă în folosul comunităţii, dacă nu sunt angajate. Pentru că mi se pare normal dacă omul care plăteşte taxe şi impozite te ajută să trăieşti, este normal ca tu, membru al comunităţii, să te integrezi, să oferi, la rândul tău, ceva comunităţii. Nu e nicio ruşine să munceşti, să mături în faţa unei şcoli sau să tai gardul viu, sau să ajuţi copilul să se joace în nişte condiţii mai decente”, a declarat Daniel Florea, primarul Sectorului 5, la finalul şedinţei de Consiliu Local.

Poate nu ar fi rău ca și pe ”asistații” de la Călărași să-i vedem muncind în folosul comunității. Nu de alta, dar nu știu de ce am impresia că mulți dintre ei sunt capabili să muncească, dar e mult mai comod să stea acasă sau la birt, să primească ajutorul social și să-l bea! Poate ne-am cam săturat să plătim ”masa de manevră” din campaniile electorale, așa cum am spus-o mereu? Oricum, pentru decizia pe care a luat-o fostul deputat de Călărași, actual primar al Sectorului 5, Daniel Florea, are toată aprecierea noastră!

Sursa: http://www.money.ro/

Citește și: https://www.casino-magazine.ro/de-vorba-cu-daniel-florea-deputatul-care-va-incerca-sa-schimbe-fata-sectorului-5.html

 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

12 + 2 =