Să audă cine trebuie… Un copil de 11 ani nu a fost operat în Spitalul Călărași pentru că nu există anestezist!

0
11674

O situație destul de neplăcută ne-a fost semnalată în această dimineață cu privire la atitudinea unora dintre medicii din Spitalul Județean de Urgență Călărași. Un copil de 11 ani nu a fost operat pentru că nu există anestezist! Familia a fost sfătuită să facă reclamație…

Pentru că se simțea rău, în urmă cu o săptămână, părinții au decis să-și ducă fiul în vârstă de 11 ani, la spital pentru o consultație, acesta acuzând dureri abdominale. Luni, 22 august a.c., copilul a fost internat  după ce i-au fost făcute toate analizele, cu precizarea că nu trebuie să mănânce, pentru că va fi operat în aceeași zi, diagnosticul medicului fiind cel de apendicită.

Numai că, după ce a stat câteva ore nemîncat, așteptând cuminte în salon să fie dus în sala de operație, familia a fost înștiințată că nu mai poate fi operat pacientul deoarece nu există anestezist!

”Au fost sfătuiți că ar putea pleca la București cu copilul sau să revenă după o săptămână… Ceea ce au și făcut! Au revenit azi, (n.red. luni, 29 august a.c.) în speranța că băiatul va fi operat însă, au primit același răspuns, că nu există anestezist! Li s-a comunicat, la fel ca și săptămâna trecută, că nu este nicio problemă, că băiatul figurează internat, dar că pot să plece acasă”, ne-a declarat o sursă apropiată familiei copilului. Mai mult decât atât, astăzi când li s-a spus să plece acasă, părinții ar fi fost sfătuiți de medicul de pe secție (am decis să nu-i facem, deocamdată,  public numele) ”că sunt liberi să facă reclamație, să sesizeze mai departe că spitalul nu are ce-i trebuie”.

Este doar o situație întâlnită, încă, în Spitalul Județean de Urgență Călărași!

 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

15 + seven =