Administrația locală a răspuns. Se adună gunoaiele din fundația de pe Titulescu!

0
233

La ultima conferință de presă, susținută de primarul Daniel Drăgulin la sediul PNL Călărași, edilului i-a fost adus la cunoștință faptul că o fundație de bloc, rămasă în această stare de dinainte de 1989, s-a transformat în ultima perioadă într-un adevărat focar de infecții. Administrația locală a luat act de acest lucru și, în această dimineață, la fața locului s-a prezentat o echipă de lucrători care au trecut la defrișarea zonei de bălării și, de asemenea, la salubrizarea fundației situată pe Bulevardul Nicolae Titulescu din Călărași.

Reamintim că, în primul mandat de primar, Drăgulin a luat decizia ca respectiva fundație să fie împrejmuită cu un gard, astfel încât, gunoaiele din jurul tomberonului existent lângă aceasta să nu mai transforme zona într-o adevărată groapă de gunoi. Ce-i drept, câțiva ani buni așa a fost însă, între timp, gardul a fost distrus pe o porțiune de către indivizi certați cu spiritul civic, (la fel cum se face în Călărași și cu gardurile de plasă ce împrejmuiesc spațiul destinat gunoiului menajer) și fundația a devenit o groapă de gunoi și WC public! Mai nou, imobilul neterminat a devenit și ”cimitir” pentru câțiva căței care ar fi fost otrăviți și lăsați să moară în incinta fundației, motiv pentru care în aceste zile caniculare, locatarii din blocurile învecinate au fost nevoiți să țină ferestrele închise din cauza mirosului cadavrelor aflate în putrefacție și pline de viermi. Nu mai trebuie să adăugăm și faptul că în spatele fundației pline de gunoi funcționează de ani buni și o fabrică de pâine!

Important în acest moment este faptul că administrația locală a luat act de seizarea noastră și că se lucrează la curățarea zonei de gunoaie și leșuri de câini morți.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

19 − 11 =