Liga 2 / Dunărea, înfrângere la primul meci

0
415

Dunărea a pierdut primul meci din noul sezon 2016-2017 în fața celor de la Unirea Brăila, scor 1 – 2. Singurul gol al călărășenilor a fosta marcat de Rafael Licu, min. 75.  

Călărășenii au avut o prestație slabă la prima participare din noul sezon al Ligii a 2-a. Lotul Dunării pare unul destul de fragil, neomogen în comparație cu adversarul de sâmbătă, 6 august. Pe stadionul „Ion Comșa„, Dacia Unirea Brăila i-a administrat lui Adrian Mihalcea prima înfrângere.

Cezar Lungu a fost cel mai bun jucător al Dunării și asta pentru că și-a salvat echipa de câteva ori de la un dezastru mult mai mare. Apărarea călărășenilor a fost făcută șah-mat, imediat după pauză atunci când tânărul Pușcașu a trecut ca prin brânză de Silviu Ilie & Co. și a marcat pentru 1 – 0. Muscă a mărit diferența în minutul 54 (2-0) pentru Băila și Dunărea era în corzi. Mihalcea face câteva schimbări și Rafael Licu avea să confirme în minutul 75 reducând din diferență. Spre final, Brăila a fost mai periculoasă dar Cezar Lungu nu a fost de acord cu șutul lui Enciu, scăpat singur cu portarul Dunării.

După primul joc din campionat, echipa călărășeană nu pare pregătită pentru un campionat destul de dificil. E drept că, abia după etapa a 3-a ne vom da seama cam ce lot are la dispoziție antrenorul Dunării, dar atunci să nu fie prea târziu.

Două lucruri sunt foarte importante iar cei care vor performanță la Călărași ar trebui să știe că la Dunărea nu-ți vine nimeni să joace pe 2000 de lei, iar dacă vrei să faci schimbări în cadrul conducerii sau a băncii tehnice le faci înainte de a începe campionatul cu cel puțin 3 luni și nu încerci să destabilizezi echipa cu câteva zile înainte de startul unui sezon.

Etapa următoare, pe 13 august, Dunărea se deplasează la Reșița.

Au evoluat echipele: 

Dunărea Călărași: C. Lungu – I. Ţenea, B. Panait (cpt), S. Ilie, M. Codreanu (46 Rafa Licu) – Fl. Ibrian, P. Radu, S. Matei ( Ov. Popescu), B. Kanda – V. Balint, S. Dobra (62 V. Petre). Rezerve: G. Popa – D. Gheorghe, C. Mihuţ, Al. Dincă.
Antrenor: Adrian Mihalcea.
Dacia Unirea: Olaru – Dima, Ghiocel, Ivan, Stănciulescu (cpt), Oprea, Petean, Puşcaşu (75 M. Enciu), Necoară (90 Roşu), Niţă, Muscă (86 Al. Ioan). Rezerve: Gîrlea – Olenic, Mucuţă.
Antrenor: Alin Pânzaru.

Arbitru: Ionuţ Coza (Cernica), asistenți: Adrian Vornicu (Iaşi) şi Ovidiu Arsoaiei (Piatra Neamţ).
Etapa I / Rezultate
CS Afumaţi – Şoimii Pâncota 16-0
Olimpia Satu Mare – Metalul Reşiţa 5-0
Unirea Târlungeni – Foresta Suceava 4-1
UTA BD – CSM Râmnicu Vâlcea 2-2
ASU Poli Timişoara – Chindia Târgovişte 3-4
CS Baloteşti – ACS Berceni 4-1
Juventus Bucureşti – CS Mioveni 4-1
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – FC Braşov 2-3
Dunărea Călăraşi – Dacia Unirea Brăila 1-2
Luceafărul Oradea – FC Academica a fost amânat
Etapa a II-a / Sâmbătă, 13 august, ora 11.00
FC Academica – ACS Berceni
Chindia Târgovişte – CS Baloteşti
CSM Rm. Vâlcea – ASU Poli Timişoara
Foresta Suceava – UTA BD
Dacia Unirea – Unirea Tărlungeni
Metalul Reşiţa – Dunărea Călăraşi
CS Mioveni – Olimpia Satu Mare
FC Braşov – Juventus Bucureşti
Şoimii Pâncota – Sepsi OSK
Luceafărul Oradea – CS Afumaţi

Credit foto: Alexandru Botezatu

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

two + 10 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.