Liga 4 / Vîlcelele a făcut un transfer de senzație!

0
998
Daniel Obadă, unul dintre sponsorii echipei

Nou promovată în Liga a 4-a, Spicul Vîlcelele a avut un parcurs extrem de bun în Liga a 5-a, sezonul trecut acolo unde a înregistrat un punctaj de 58 de puncte terminând astfel pe prima poziție la finalul campionatului. Cei doi tehnicieni ai echipei lui Nelu Tatu, Cosmin Onofrei și Marius Păun, au reușit să ajungă în eșalonul superior și din toamnă vor juca în campionatul organizat de Asociația Județeană de Fotbal Călărași.

Spicul este una dintre cele mai bogate echipe din Liga a 4-a. Cu mulți susținători din zona Floroaica și Vîlcelele, în special fermieri, trupa actualului primar, Nelu Tatu are gânduri mari de la toamnă. Pentru acest lucru, echipa din Vîlcelele a făcut primul transfer, dar nu la capitolul jucători ci în fruntea clubului.

Omul de afaceri, Daniel Obadă este noul președinte al echipei care speră să ajungă cât mai sus în Liga a 4-a din sezonul 2016-2017. Obadă este un susținător al sportului „Rege„, ajutând de multe ori și formația din Liga a 2-a, Dunărea Călărași și a fost mereu un apropiat al actualului primar, Nelu Tatu. „Dan este prietenul nostru și avem mare nevoie de el. Este noul președinte la Vîlcelele!„, a spus Tatu.

În perioada următoare, echipa din Vîlcelele se pregătește să transfere mai mulți jucători pentru a-și atinge obiectivul propus pentru noul sezon.

 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

two × 2 =