Cezar Neagu – Ecoaqua: „Chiar dacă am supărat călărășenii, eu sunt mulțumit de calitatea lucrărilor„

0
319

În cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul Ecoaqua, sucursala Călărași, directorul societății, Cezar Neagu a făcut anumite precizări legate de proiectul „CL8„. Acesta a afirmat că a finalizat lucrările de construcție dar că vor mai apărea anumite probleme pe parcurs. „Suntem în situația să vă comunicăm că am încheiat lucrările la controversatul proiect CL8. Am convocat echipa de recepție luni, 27 iunie, după care va urma o perioadă PND (perioada de notificare a defectelor) de cel puțin 1 an în care constructorul va fi obligat să remedieze orice problemă care va apărea pe parcurs. Cu toate că am supărat mulți locuitori ai municipiului Călărași, eu unul sunt mulțumit de calitatea lucrărilor.  Lucrările de construcție sunt finalizate, iar ceea ce vedeți acum sunt lucrările de trecere a  rețelei vechi la cea nouă. Va trebui să izolăm și rețeaua veche, o blindăm la capete”, a spus Cezar Neagu.

„Au fost efectuate în jur de 2000 de branșamente„

Domnia sa a mai adăugat faptul că vor mai avea loc întreruperi dar pe parcurs situația se va remedia. „Vor mai fi cel puțin 2-3 întreruperi ale furnizării de apă potabilă, în funcție de situația din teren. Rețeaua veche de alimentare cu apă nu va fi scoasă din pământ neexistând proiect pentru acest lucru și pe parcurs pot apărea branșări ilegale ale unor cetățeni de rea credință.Una dintre cele mai mari probleme este că nu știm cu certitudine pe unde trec toate coloanele de apă vechi. Planurile noastre nu corespund în totalitate cu realitatea din teren și a trebuit să facem apel la memoria unor mai vechi angajați ai noștri. S-a întâmplat pe strada Heliade Rădulescu să săpăm pe o parte a drumului și rețeaua să fie de fapt pe partea cealaltă. Am avut la dispoziție hărți, dar ele nu sunt foarte exacte. Această situație începe să se remedieze, acum avem și mijloacele tehnice de monitorizare.  Pentru subtranversarea căii ferate dn cartierul Măgureni a trebuit să așteptăm mai bine de 1 an aprobarea de la CFR. În acest moment există multe gospodări care nu sunt racordate la noua rețea din motiv că nu au fost găsiți acasă sau au refuzat. Au fost efectuate în jur de 2000 de branșamente”, a încheiat directorul Ecoaqua, Cezar Neagu.

Sursa foto: Radio Voces Campi

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

two × two =