Dulce Marius Grigore: „Ştiu sigur că PSD are cea mai bună echipă de consilieri!”

0
101

Jilăveanu Ciulinaru Denisa Carmen în vârstă de 41 de ani, doctor în management şi marketing agricol, doctorand în administraţie publică, femeie de afaceri, profesor la Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală – Filiala Călăraşi, căsătorită, mamă a doi copii: “Am moştenit pasiunea pentru politică şi, în acelaşi timp, ambiţia şi determinarea de a mă implica în viaţa comunităţii, de la tatăl meu. Sunt un om realizat, atât pe plan personal, cât şi professional, iar propunerea pentru funcţia de viceprimar, venită din partea lui Marius Dulce şi a PSD, este o provocare şi o confirmare a activităţii mele profesionale şi politice.”

Chiriţă Alexandru are 33 de ani, de profesie inginer, a absolvit Facultatea de Transporturi din cadrul Universităţii “Politehnica” Bucureşti, director tehnic în cadrul unei instituţii publice din sistemul de urgenţă, fost ofiţer în cadrul ISU Călăraşi, tată al unui copil în vârstă de 7 luni: “Am renunţat la cariera militară pentru mi-am dorit să mă implic mai mult în viaţa comunităţii iar statutul de cadru militar nu imi permitea să fac politică. M-am alăturat echipei PSD pentru că eu cred în doctrina social-democrată, vreau să fac politică pentru tineri şi cred că este momentul să luăm decizii pentru viitorul nostru, iar acest lucru nu se poate realiza stând pe margine, pasivi la ceea ce se întâmplă în jur. Sunt hotărât să schimb percepţia cetăţenilor despre politică şi politicieni prin fapte şi atitudine.”

Balica Georgeta, în vârstă de 66 de ani, de profesie subinginer în topografie, administrează, de peste 17 ani, o afacere în domeniul confecţiilor textile cu peste 170 de angajaţi, înainte de aceasta activând ca şef serviciu investiţii la Direcţia de Sănătate Publică Călăraşi, are un copil şi doi nepoţi: “Am venit în această echipă, în primul rând pentru Marius Dulce şi aceşti tineri de la PSD. Am trecut prin toate provocările vieţii şi consider că am acumulat suficiente cunoştinţe pentru a putea contribui la gospodărirea acestui oraş. Cred că experienţa mea şi a altor colegi mai în vârstă, împreună cu energia şi determinarea tinerilor colegi, conturează o formulă benefică pentru municipiul Călăraşi.”

Mândruţescu Silvia are de 60 de ani, este mamă a doi copii, de profesie economist, absolventă a Facutăţii de Comerţ din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti în anul 1980, în prezent director la BRD Group Societe Generale – Sucursala Călăraşi: “În toată activitatea mea am învăţat că respectul se câştigă greu şi se pierde repede, că pe oameni îi fac valoroşi faptele şi nicidecum vorbele lor. Permanent am fost conectată la viaţa comunităţii şi ştiu că un singur om nu poate face miracole, dar o echipă bine consolidată care se bazează pe principii corecte, poate realiza lucruri importante. Eu cred în această echipă şi de aceea am răspuns provocării de a intra în viaţa politică alături de dumnul Marius Dulce.”

Stoian Gheorghe, în vârstă de 37 de ani, este profesor, licenţiat al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii “Ovidius” Constanţa, promoţia 2000, director al Liceului Teoretic “Mihai Eminescu” Călăraşi: “Rolul politicienilor este acela de a identifica soluţii la problemele comunităţii pentru că, înainte de toate şi noi, candidaţii la funcţii publice, suntem locuitori ai oraşului. În calitate de profesor, director al unui liceu de elită din municipiul nostru şi de viitor consilier local, îmi voi direcţiona activitatea către sprijinirea unităţilor de învăţământ şi a elevilor, în vederea creşterii calităţii procesului educaţional în municipiul Călăraşi.”

Ariciu Dumitru este întreprinzător privat, are 53 de ani, este căsătorit şi tată a patru copii, a absolvit Facultatea de Ingineria Produselor Alimentare şi în prezent desfăşoară activitatea de network marketing, într-o reţea foarte renumită: “Am înţeles că învăţând să-i ascultăm pe cei care ştiu despre ce vorbesc şi mergând pe urmele celor care au străbătut drumul către succes, poşi obţine tot ceea ce ţi-ai propus în viaţă. Mai bine să suferi de sete, decât să bei din cupa mediocrităţii!”

Iacob Dorin, în vârstă de 60 de ani, căsătorit, un copil, este de profesie arhitect, a absolvit în anul 1980 Facultatea de Construcţii Iaşi, secţia Arhitectură,  deţine un birou individual de arhitectură, fost architect şef al oraşului şi consilier local în perioada 1996-2004: “Consider că numai în echipă şi cu sprijinul unui partid puternic putem construi un oraş modern care să satisfacă toate cerinţele locuitorilor săi. Avem nevoie de un primar tânăr şi de o echipă de consilieri cu viziune în ceea ce priveşte modernizarea şi dezvoltarea municipiului. Sunt membru vechi al PSD şi mă regăsesc în actuala formulă propusă de partid pentru Consiliul Local Călăraşi.”

Vulpoiu Melania a absolvit Liceul Pedagogic din Slobozia şi ulterior Facultatea de Psihologie, în present este inspector şcolar la ISJ Călăraşi, este mamă a unui copil: “Rolul nostru, al dascălilor, nu este numai acela de a transmite informaţia şi cunoştinţele noastre elevilor, ci şi acela de a le oferi o educaţie, de a le contura un sistem de valori şi principii pe care ulterior să le pună în slujba comunităţii. Educaţia este un element de bază al societăţii şi avem datoria să alocam resursele necesare ca acest domeniu, finanţat inclusiv de la bugetul local, să fie unul prioritar.”

Druncea Radu, în vârstă de 37 de ani, căsătorit, a absolvit Facultatea de Marketing, este director de sucursală la Groupama Asigurări: “Am răspuns chemării lui Marius pentru a face o echipă care să aducă un suflu nou în politica locală şi în gospodărirea municipiului Călăraşi. Cred în capacitatea lui Marius şi a echipei noastre de a gestiona, în mod raţional, banul public şi de a face faţă provocărilor următorilor 4 ani.”

 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

16 + twenty =