Drăgulin Daniel Ştefan – candidatul PNL la Primăria Călăraşi îşi doreşte să continue proiectele începute pentru comunitate

0
67

Candidatul PNL, Drăgulin Daniel Ştefan are în spate o echipă tânără, sudată şi este convins că cetăţenii călărăşeni îi vor acorda votul lor, tocmai pentru ca proiectele începute să fie finalizate, dar şi pentru că în municipiul Călăraşi este nevoie contină de transformare urbană. Pentru acest lucru, în cei patru ani de mandat, primarul Drăgulin a fost singurul edil din ultimii ani care, împreună cu echipa sa de specialişti, a pus în practică nenumărate proiecte atrăgând importante sume provenind din fonduri europene. Tot cu acest gând, Drăgulin Daniel Ştefan a plecat la drum în această cursă electorală şi speră ca cei mai mulţi dintre locuitorii municipiului Călăraşi să i se alăture şi, prin votul lor, să asigure continuarea proiectelor demarate pentru comunitatea locală.

„Cred şi sunt convins că cetăţenii vor continuitate şi că îşi vor da seama că tot ceea ce s-a realizat până acum nu s-a realizat în van. Oamenii trebuie să ştie că este vorba despre proiecte pe care nu poţi să le rezolvi într-o perioadă de patru ani şi tocmai de aceea sper ca al doilea mandat să arate capacitatea administrativă şi organizatorică a echipei pe care o coordonez şi implicit a mea. Avem o echipă în care se regăsesc oameni şi cu experienţă în administraţie, dar şi persoane tinere, în acelaşi timp. Dorim să arătăm tuturor călărăşenilor că Partidul Naţional Liberal este receptiv la propunerile cetăţenilor, dar şi a tinerilor şi tocmai de aceea am considerat că este nevoie să împrospătăm lista consilierilor locali”, declara la începutul acestei campanii electorale, Drăgulin Daniel Ştefan.

Printre proiectele propuse în mandatul de patru ani ce tocmai se încheie al primarului Drăgulin Daniel Ştefan, se regăsesc:

Pentru crearea de zone civilizate de relaxare s-au realizat lucrări în Parcul Dumbrava, după cum urmează:

Aleile au fost reabilitate pe o suprafaţă de 4.963 mp.

–         S-a realizat o pistă de biciclişti cu o lungime de aprox. 1.000 ml şi o pistă de alergare;

–         S-au achiziţionat aparate de fitness ce au fost amplasate în zone special amenajate;

–         Au fost amenajate treptele de acces în parc;

Toate aceste lucrări au fost finanţate din bugetul local.

Pentru desfăşurarea activităţilor culturale, şi nu numai, scena existentă în Parcul Dumbrava a fost modernizată.

–         S-a realizat un acoperiş ce permite desfăşurarea activităţilor în condiţii optime;

–         S-a realizat o gradenă cu 388 de locuri pentru confortul spectatorilor;

–         S-a realizat o cameră de proiecţie pentru difuzarea filmelor în aer liber;

–         S-a realizat un grup social civilizat;

Toate aceste investiţii au fost realizate din bucetul municipiului.

Locurile de joacă degradate din Parcul Dumbrava au reprezentat un punct de interes, astfel s-a intervenit pentru modernizarea lor

–         Au fost create spaţii de joacă pe categorii de vârstă între 0 şi 14 ani;

–         Au fost aduse noi ansambluri de jocuri;

Finanţarea acestui proiect a fost realizată cu bani europeni prin Programul Operaţional de Pescuit 2007 – 2013. Valoarea proiectului a fost de 330.000 euro.

În 2012, primarul Drăgulin Daniel Ştefan a propus reabilitarea termică a blocurilor din municipiul Călăraşi.

În 2016 există reabilitate 187 de apartamente. Reabilitarea a fost realizată din bani europeni prin POR 2007 – 2013, Axa Prioritară 1. Valoarea proiect: 797.802 euro.

Lipsa parcărilor din municipiu a reprezentat o reală problemă.

În 2016, se regăsesc în municipiu, 5.898 mp parcări noi (aproximativ 500 de locuri noi de parcare). Lucrările au fost realizate din bugetul municipiului.

Lipsa iluminatului corespunzător a reprezentat, dintotdeauna, o problemă a municipiului Călăraşi.

Prin concesionarea serviciului de iluminat s-a realizat un iluminat public economic şi eficient.

De asemenea, s-a extins iluminatul în tot municipiul Călăraşi; s-au realizat lucrări de reabilitare, modernizare şi eficientizare a iluminatului stradal – rutier; s-a realizat iluminat ornamentar /de sărbători) şi iluminat în parcuri. Contractul de concesiune este susţinut din bugetul local.

 

 

 

 

 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

nine + ten =