Călăraşi. Ecaterina Andronescu: “Programul electoral al domnului Dulce Marius Grigore cuprinde, printre altele, reabilitarea infrastructurii şcolare şi susţinerea materială a elevilor cu posibilităţi reduse”

0
74

După ce a discutat cu membri şi simpatizanţii PSD, s-a deplasat împreună cu aceştia pe strada Bucureşti până în parcul Dumbrava unde a interacţionat cu cetăţenii municipiului, arătându-şi susţinerea faţă de proiectele lui Marius Dulce si ale echipei PSD Călăraşi. Vizita fostului ministru al educaţiei s-a încheiat la sediul organizaţiei judeţene a PSD, nu înainte de a transmite tuturor celor prezenţi intenţia de a reveni ori de câte ori va fi nevoie la Călăraşi şi de a-i îndemna să susţina formula propusă de PSD, aşa cum au făcut-o de la începutul campaniei electorale. 

"Este pentru prima dată când merg prin Călăraşi pe jos şi constat cu mare dezamăgire că acest oraş este subdezvoltat, deşi are un potenţial imens. Domnul Dulce este un om sincer şi sunt convinsă că va realiza ceea ce promite, mai ales că a semnat un angajament faţă de cetăţenii municipiului Călăraşi, un contract social. M-am bucurat să constat faptul ca programul electoral al domnului Dulce Marius Grigore cuprinde, printre altele, un punct care vizează reabilitarea infrastructurii şcolare şi susţinerea materială a elevilor cu posibilităţi reduse, în scopul reducerii abandonului şi a eşecului şcolar. Vă urez succes în alegeri şi sunt sigură că pe 6 iunie vom reveni la conducerea municipiului şi a judeţului Călăraşi", a declarat Ecaterina Andronescu.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

5 × 3 =